Profesorii indecişi în privinţa grevei generale

 

În ciuda măsurilor privind diminuarea salariilor din educaţie, cadrele didactice par să se gîndească de două ori înainte de a-şi exprima dorinţa de a intra în grevă generală. Liderii sindicali din învăţămînt de la nivel local susţin că sunt bulversaţi de profesorii care ba susţin că sunt de acord cu greva, ba revin asupra deciziei şi afirmă că vor lucra normal.

Pînă în prezent la Liga Sindicatelor din Învăţămînt au transmis datele din teritoriu mai multe unităţi şcolare, centralizarea finală urmînd a fi efectuată în cursul zilei de joi. Balanţa este la jumătate pînă în ziua de marţi, întrucît multe dintre cadrele didactice se gîndesc la pierderile din salarii. „Pînă acum este jumătate-jumătate, mai avem de primit situaţia de la circa 20% dintre şcolile unde avem membri de sindicat. Am cerut termen limită vinerea trecută şi tot nu am primit datele complete. La bani sigur, la asta se gîndeşte prima dată omul, mai ales că la greva de zi nu s-a plătit nici un ban. Fiecare om este liber să aleagă, decizia de aparţine lor, noi nu îi obligăm. Dar cred că este momentul ca toţi membrii noştri să ia atitudine faţă de deciziile politice care îi privesc în mod direct”, a declarat Liviu Axinte, preşedinte LSI. Pe de altă parte, liderul sindical recunoaşte că o eventuală declanşare a grevei generale, finalitatea ar putea rămîne în defavoarea cadrelor didactice, iar greva este percepută ca un act de atitudine. „Chiar dacă nu avem convingerea că prin această grevă programată s-ar rezolva problemele, în sensul revenirii la decizia de diminuare a salariilor consider că nu putem accepta totul aşa ca pe un dar şi să nu luăm o atitudine în faţa acestor măsuri”, a mai spus Liviu Axinte. De asemenea, acesta a mai afirmat că această grevă ar fi prima în care sindicatele se unesc pentru menţinerea veniturilor salariale şi nu pentru majorarea lor cum s-a întîmplat la acţiunile de protest precedente. Au optat în unanimitate pentru grevă generală din data de 31 mai profesorii din cadrul Şcolilor Ibăneşti, Stăuceni, Scolile nr. 7 şi 8 din municipiu, precum şi Grupul Şcolar Petru Rareş, Liceul de Industrie Uşoară şi Dimitrie Negreanu.