Profesorii dorohoieni continuă greva: Retrăiesc mitingul lui Ceauşescu

 

Oferta făcută marţi de autorităţile judeţene cadrelor didactice, de a primi sume de până la 500 de lei ca avans la salariul aferent lunii februarie, este respinsă categoric de profesorii protestatari de la Dorohoi. Cadrele de la Colegiul „Ghica”, aflate marţi în a treia zi de protest, dar şi cele de la Grupul Şcolar „Regina Maria”, care nu au mai intrat la ore de două zile, sunt nemulţumite de ofertă.
„Noi ne cerem salariile, dreptul nostru, nu altceva”
Liderii de sindicat din cele două unităţi şcolare spun totuşi că decizia privind continuarea sau întreruperea protestului se va lua miercuri la prima oră de program, însă semnalele venite din partea cadrelor didactice sunt clare, în favoarea continuării protestelor. „Vom continua până vom primi salariile intergral. Discuţiile cu primirea a 500 de lei ca avans erau şi înainte, nu este o noutate. Dacă acceptăm această sumă, pierdem ce am câştigat în instanţă. La noi la Ghica, sigur va continua protestul şi mâine”, a declarat pentru RealitateaDorohoiană.ro un cadru didactic. La rândul său, Silviu Păduraru, liderul de sindicat din partea LSI de la Colegiul „Ghica”, este de aceeşi părere, el fiind adeptul continuării protestelor până la primirea salariilor întregi: „Retrăiesc sentimentul avut în 1989, la mitingul lui Ceauşescu, când mai promitea o sută de lei la salariu. Miercuri dimineaţă, vom stabili şi cred că şi colegii vor fi de acord, să continuăm protestul. Noi ne cerem salariile, dreptul nostru, nu altceva”. Aceeaşi opţiune o are şi Dan Oprişan, liderul aceluiaşi sindicat de la Grupul Şcolar „Regina Maria” care consideră oferta autorităţilor de neacceptat: „Cel mai probabil, protestele vor continua şi miercuri. Decizia finală o vom stabili dimineaţă, după ce ne întâlnim toţi colegii”.
Continuă protestele şi la Botoşani
Potrivit unor surse din educaţie, de miercuri este posibil ca şi cadrele didactice de la unele şcoli generale din Dorohoi să se ralieze protestului şi să refuze să mai intre la ore. Contactat la scurt timp după întâlnirea cu prefectul şi conducerile Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Liviu Axinte, liderul judeţean LSI, a declarat că decizia privind continuarea sau întreruperea protestului aparţine strict profesorilor. Decizia de a continua protestele au luat-o şi cadrele didactice de la principalele unităţi şcolare din Botoşani, în cadrul unei întâlniri ce s-a desfăşurat în aula Colegiului Naţional „AT Laurian”.