Profesorii au făcut învîrteli cu banii pentru grevă

 

După ce s-au bătut cu pumnul în piept că vor ieşi în stradă, vor boicota examenul de bacalaureat sau vor îngheţa anul şcolar, profesorii au dat înapoi şi şi-au văzut de propriile interese. Mai exact, la Botoşani toate unităţile şcolare vor termina anul cu bine, iar toţi elevii vor avea mediile încheiate. În schimb, Inspectoratul Şcolar Judeţean va plăti profesorilor cele trei zile de grevă.

Surse neoficiale din cadrul IŞJ afirmă că, în urma unui acord tacit între sindicat şi conducerea acestei instituţii, cadrele didactice care au făcut grevă îşi vor primi salariile integral, însă vor trebui să încheie anul şcolar în mod normal. În acest sens, a fost întrunită o comisie paritară la nivel de Inspectorat la care au participat şi liderii sindicali din învăţămînt unde s-a decis ca materia pierdută în cele trei zile de grevă să fie recuperată, fără a fi chemaţi elevii la şcoală în week-end. „Referitor la situaţia închiderii anului şcolar în judeţul Botoşani menţionăm că nu există semnalate nici un fel de probleme pînă la această dată. Inspectorii sunt în teritoriu pentru ultimele verificări, în cadrul unei inspecţii tematice. De asemenea, în cadrul unei comisii paritare cu ambele sindicate din învăţămîntul botoşănean care a avut loc în cursul zilei de ieri s-a stabilit pe de o parte recuperarea materiei pierdute în zilele de grevă din 31 mai, 1,2 iunie acolo unde a fost declarată grevă, pe parcurs, fără a aduce elevii la şcoală în zilele suplimentare, iar pe de altă parte s-a hotărît încheierea situaţiei şcolare pentru toţi elevii astfel încît în judeţul Botoşani să nu existe cazuri care să treacă prin situaţii deosebite”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ. De cealaltă parte, sindicaliştii susţin că nu este vorba despre nici un acord tacit cu Inspectoratul, dar că, profesorii într-adevăr vor fi plătiţi pentru zilele de grevă, cu condiţia să recupereze materia pierdută. „Nu a fost un acord tacit, pentru aşa ceva, ci au fost două probleme care s-au discutat în comisia paritară, una legată de încheierea situaţiilor şcolare şi unul legat de posibilitatea de recuperare a materiei şi am căzut de acord pe ambele puncte. Legat de încheierea situaţiei şcolare, practic votarea comisiei paritare reiterează articolele 55 pînă la 58 din regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţămînt care arată obligaţia cadrelor didactice de a încheia situaţia şcolară. Dacă se va recupera materia, da, vor primi bani”, a declarat Liviu Axinte, preşedinte Liga Sindicatelor din Învăţămînt. În aceste condiţii, chiar dacă profesorii nu au muncit în cele trei zile de grevă, ei vor beneficia de salarii integral, numai dacă se va recupera materia.