Experții explică în ce fel ar trebui pregătiți elevii în perioada următoare.
Inspectorii școlari vor organiza activități metodice cu profesorii care predau discipline pentru Bacalaureat. Prioritatea este acordată profesorilor care au elevi cu medii sub 6 la simularea examenului de Bacalaureat 2024. Astfel, inspectoratele școlare județene vor organiza webinarii și activități metodice cu dascălii, cu accent pe dezvoltarea competențelor care necesită îmbunătățire și consiliere pentru situații particulare.
În același timp, Ministerul Educației recomandă elevilor să urmeze lecțiile Teleșcoala și să exerseze teste de antrenament din anii anteriori pentru a se pregăti pentru Bacalaureat., potrivit adevarul.ro
Ligia Deca, ministrul Educației
„Subiectele să știți ca nu sunt grele la Bacalaureat. Subiectele sunt create pentru nivel mediu, pentru certificarea unei competențe medii și tocmai din acest motiv ele trebuie să fie respectate pentru toți absolvenții“
Dar expertul în educație Ștefan Vlaston a explicat ce ar trebui să facă profesorii ca să ajute elevii să obțină măcar nota de trecere.
Ștefan Vlaston, profesor de matematică
„Asta nu se face decât prin activități remediale plătite. Dacă statul are bani, să plătească profesorii la plata cu ora, iar aceștia să cheme elevii după orele de clasă sau sâmbăta, în grupe mai mici, de 5-6 elevi. Să îi scoată la tablă, să discute. Cel puțin la matematică, din experiența mea de o viață, dacă nu ai contact face-to-face cu elevul, să vezi ce nu a înțeles, nu rezolvi.”
La rândul lui, Marian Staș, expert în educație și profesor și coordonator de programe de educație, este de părere că „ne facem că facem, statistic vorbind, ca să nu zicem că nu se întâmplă nimic. Probabil vor fi și zone unde vor lucra mai aplicat. E o vorbă românească ce spune că nu îngrași porcul în ajun, și cu atât mai puțin la copii de această factură, care au obținut rezultate foarte slabe și care e limpede că au un bagaj foarte fragil de cunoștințe și de antrenament”
Ministerul Educației le recomandă elevilor să urmărească lecțiile Teleșcoala, după analiza pe itemi după simularea examenului de Bacalaureat, și să exerseze pe subiectele din anii trecuți.
Citește articolul integral AICI