Profesori și elevi înjurați în fața școlii, jandarmi chemați în ajutor

Scandalagiul a fost liniștit de oamenii legii, nu înainte de a fi amendat inclusiv pentru faptul că nu purta masca.

 

Tatăl unui elev al Școlii gimnaziale nr.7 din municipiul Botoșani a solicitat, luni după-amiază, intervenția jandarmilor.

 

Bărbatul era deranjat de comportamentul unei persoane în stare de ebrietate.

 

 

Amendat cu 800 de lei

 

Un echipaj de jandarmi s-a deplasat rapid pe strada Vârnav și a identificat un bărbat în vârstă de 45 de ani, foarte recalcitrant, care consuma băuturi alcoolice în fața instituției de învățământ și adresa injurii cadrelor didactice și elevilor care ieșeau de la cursuri.

 

”Deși a susținut cu ”tărie” că nu își amintește nimic din ceea ce spuneau martorii întâmplării, jandarmii l-au amendat cu 300 de lei pentru faptele de tulburare a ordinii și liniștii publice săvârșite și cu 500 de lei pentru că nu purta mască de protecție, motivând că ”nu crede în COVID-19”.

Recomandăm cetățenilor să apeleze în cel mai scurt timp numărul unic de urgență 112, în vederea luării măsurilor legale de către instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în cazul producerii unor situații similare”,

IJJ Botoșani

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store