Profesori premiaţi de Crăciun de sindicalişti

 

LSI sigla (Medium)Peste 3.000 de cadre didactice de la nivelul judeţului Botoşani vor beneficia de cîte un mic cadou din partea sindicatului la care cotizează. Practica va fi aplicată în rîndul membrilor Ligii Sindicatelor din Învăţămînt, a căreiIMG_1769 (Medium) lideri au decis acordarea unor sume, considerate cadouri pentru sărbătorile de iarnă. „Liga Sindicatelor din Învăţămînt distribuie organizaţiilor sindicale din şcoli jumătate din cotizaţia plătită de membrii noştri anual, cotizaţie care diferă de la caz la caz în funcţie de statutul fiecărui cadru didactic dar şi de veniturile lunare pe care le realizează, dorim în acest fel ca membrii noştri de sindicat să se bucure de un stimulent financiar, în contextul legii care se referă la diminuarea cheltuielilor salariale şi mai ales avînd în vedere lipsa primelor în acest an”, a declarat Liviu Axinte, preşedinte LSI. În medie, cotizaţia lunară a membrilor Ligii Sindicatelor din Învăţămînt este cuprinsă între 7 şi 200 de lei, fiind calculată la un procent din salariul de încadrare.