Şi în acest an, Sindicatul Învăţămîntului Preuniversitar va premia cadrele didactice care au ieşit sau vor ieşi la pensie pentru munca depusă de-a lungul a zeci de ani de zile în sistemul educaţional. Valoarea acestui premiu este de 100 de lei de persoană, numărul total al celor care vor beneficia de acest stimulent fiind de aproape 130. „Pe data de 13 iunie a acestui an cînd se încheie anul şcolar vom premia profesorii care au ieşit sau vor ieşi la pensie. Le vom acorda o masă festivă şi un program artistic. De asemenea, ei vor primi şi diplome de mulţumire din partea sindicatului”, a declarat Maria Ţiprigan, preşedinte SIP Botoşani. Totodată, vor fi premiaţi şi un număr de trei lideri sindicali care şi-au încheiat activitatea şi nu au fost răsplătiţi financiar niciodată. Şi în cursul anului precedent SIP a premiat cadrele didactice care au ieşit la pensie cu cîte 100 de lei.