Profesori inapţi psihologic, înlăturaţi de la catedrele botoşănene

 

Două cadre didactice din unităţile de învăţământ locale au fost înlăturate de la catedră întrucât nu au reuşit să treacă de examenul psihologic. Un al treilea, recidivist într-o unitate şcolară din Constanţa se află în continuare la catedră la Ştefăneşti  predând informatica, după ce de la începutul anului şcolar a tot stat prin concedii medicale.

Doi dintre dascălii care nu au reuşit să îşi desfăşoare activitatea în sistemul educaţional provin de la Şcoala Generală nr. 7, respectiv un profesor de muzică şi Colegiul Grigore Ghica în cazul unui suplinitor şi care nu au reuşit să treacă de examenul psihologic anual. “Există trei situaţii mai deosebite, este vorba de un profesor titular de muzică care nu are acest aviz şi anul trecut a fost apt condiţionat de medicamente şi de urmare a unui tratament, un alt caz al unui suplinitor care nu a putut să îşi desfăşoare activitatea în acest an în învăţământ din cauza unor probleme descoperite de psiholog”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general. În cazul profesorului de muzică şi în decursul anului precedent sănătatea sa din punct de vedere psihologic pare să fi fost condiţionată de medic care l-a declarat apt numai în anumite condiţii, respectiv a urmării tratamentului prescris, situaţie care însă nu pare a fi pe placul reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, dat fiind faptul că persoana în cauză nu poate fi monitorizată continuu dacă respectă medicamentaţia. “M-am întrebat şi eu foarte multă vreme cum poţi fi apt condiţionat pentru a lucra în învăţământ, din punctul nostru de vedere al ISJ şi al statutului cadrului didactic există persoane apte şi inapte pentru a preda în învăţământ pentru că aici vorbim de soarta a sute de copii care trec prin faţa unui cadru didactic. Apt condiţionat este un termen folosit de medicii de medicina muncii, aplicat din nefericire şi în învăţământ deoarece nici un director nu poate urmări activitatea vreunui profesor dacă respectă schema de tratament”, a mai afirmat şefa IŞJ.
Un al treilea caz este situaţia unui profesor de informatică de la Ştefăneşti care ar fi avut o serie de probleme de sănătate şi în anii anteriori şi care stă mai mult în repoas medical decât la catedră. Menţinerea sa în sistem este încă incertă întrucât el nu a fost încă evaluat din punct de vedere psihologic.  “Acel caz deja mediatizat de la  Ştefăneşti unde cadrul didactic, profesor de informatică titularizat în a doua etapă de repartizare computerizată în anul 2011 pe posturile vacante rămase libere la nivel naţional a stat în concediu medical de la începutul anului şcolar pe probleme de sănătate de tip cardiovascular, la această dată este prezent la şcoală şi urmeează ca pe parcursul acestei săptămâni să aducă avizul psihologic dacă îl va obţine”, a mai spus Ada Macovei. (G.E.)