Profesori depistati ca au umflat note la bac

 

IMG_1256 (Medium)21 de cadre didactice au fost depistate de o comisie din cadrul Ministerului Educatiei ca ar fi acordat note mai mari la sesiunea de bacalaureat, limba romana din acest an. Ministerul a solicitat un numar de 50 de lucrari in ordine descrescatoare care au fost notate cu note peste 9,60. Cea mai mare diferenta inregistrata a fost de 2,90 puncte, lucrarea notata la Botosani cu 9,70 primind la Bucuresti 6,80. Reprezentantii ISJ Botosani sustin ca in atentia ministerului se afla 21 de cadre didactice din judetul Botosani, cu un numar de 32 de lucrari, la care comisia a depistat diferente de la 1,5 la 2,9 la corectura fata de evaluarea initiala. Aceste cadre didactice provin din mai multe unitati scolare din judet cum ar fi Stiubieni, Darabani, Flamanzi, Stefanesti, precum si din municipiu de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi, sau Liceul Elie Radu. Pentru ca metodologia prevede ca, in acest caz, sa se recurga si la a treia evaluare, numele cadrelor didactice respective nu vor fi facute publice deocamdata. "Profesorii sunt de la diverse unitati scolare. Urmeaza sa facem si noi o reevaluare a acestor diferente pemtru a fi IMG_1352 (Medium)siguri ca la corectare s-a acordat nota cea mai apropiata de realitate. Reevaluarea va fi facuta de doi profesori de prestigiu, care nu au fost implicati in corectare", a declarat Horia Negrescu, inspector general adjunct ISJ Botosani. Conform celor mentionate de oficialul ISJ, cea mai usoara sanctiune care s-ar putea acorda consta in interzicerea participarii la 1-2 sesiuni de examene, numele celor vizati fiind trecut si in baza de date. Totusi conducerea ISJ sustine ca in cazul acestor profesori nu se porneste de la prezumtia de vinovatie, notele mari acordate fiind puse pe seama unor erori. "Evaluarea s-a facut la primele 50 de lucrari, in ordinea descrescatoare Gheorghe Carmocanu 2 (Medium)a mediilor. Daca erau mai multe note de 10, se luau toate, insa la Botosani au fost doar 15", a declarat si Gheorghe Carmocanu, inspector general adjunct ISJ Botosani. In privinta notelor de la matematica, deocamdata conducerea ISJ nu a intrat in posesia listei trimisa de la minister, intrucat in urma unei confuzii au fost trimise doua plicuri identice care contineau doar rezultatele pentru limba romana. Gheorghe Carmocanu a declarat ca, multe dintre notele care au fost contestate au fost referitoare la un cod trecut gresit de copii, si care la corectare nu se potrivea cu baremul, drept pentru care, tezele respective au fost notate cu nota 1. Odata cu depistarea greselilor aceste note au fost modificate. Urmeaza ca in decursul acestei saptamani sa fie primita si lista cu evaluarile la matematica.