Profesori de nota 1 la examenul de titularizare de la Botoșani, niciun 10 – LISTA

Aproape 550 de cadre didactice botoșănene, pe diferite discipline, s-au înscris la examenul de titularizare ce a avut loc anul acesta.

 

Dintre aceștia peste 60 nu au mai ajuns în sălile de examinare iar 75 s-au retras pentru că știau subiectele și au preferat să iasă din examen.

 

Astăzi, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani a publicat lista cu rezultatele obținute de cei aproximativ 400 de profesori rămași la examenul de titularizare.

 

La nivelul județului Botoșani nu există nici o notă de 10.

 

Cea mai mare notă este 9,80 la educație muzicală iar cea mai mică a fost 1,95 la educație fizică și sport.

 

Există o sumedenie de profesori care au fost notați cu 1, 2, 3 sau 4, la discipline precum limba și literatura română, geografie, economie și educație antreprenorială, matematică, istorie sau limba și literatura engleză.

 

Profesorii nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații astăzi, până la ora 21:00, la sediul IȘJ Botoșani din strada Nicolae Iorga.

 

Pentru a fi angajaţi pe perioadă nedeterminată în sistemul educațional botoșănean, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică şi inspecţia specială la clasă.

 

Iar pentru suplinitori, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică şi inspecţia specială.

download from google play download from apple store
 
 
CLICK MAI JOS PENTRU LISTA CU NOTE
 

 

Rezultate titularizare Botosani