Profesoara de la fostul Liceu Sanitar dată pe mâna Poliției după discursul cu oameni legume și spitale abatoare din fața elevilor

Și Ministerul Educației a efectuat un control în acest caz.

 

Polițiștii fac anchetă

 

Ancheta desfășurată în ultimele zile la Liceul Grigore Antipa din Botoșani a confirmat ce s-a văzut în înregistrările video: profesoara de muzică Doina Amarandei nu purta mască la ore și avea discurs antivaccinist în fața copiilor.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani, în sesizarea înaintată de conducerea Inspectoratului Școlar se menționează că două cadre didactice de la Liceul Grigore Antipa nu respectă normele sanitare (nu poartă mască) și instigă elevii să nu se vaccineze.

 

„Este vorba de o doamnă profesoară și un domn profesor, amândoi de la Liceul Grigore Antipa. Colegii noștri vor verifica aspectele sesizate și în funcție de rezultate se vor dispune măsurile legale. Abia după verificări, putem spune dacă sunt fapte de natură contravențională sau penală”,

a precizat, pentru Libertatea, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani, Delia Nenișcu.

 

 

Șefa ISJ Botoșani: „La unul dintre profesori nu se confirmă”

 

 Contactată de Libertatea, șefa ISJ Botoșani, Ada Macovei, a spus că instituția s-ar fi adresat Poliției pentru că nu sunt aspecte de competența Inspectoratului Școlar.

 

 

A rămas numai doamna profesoară cu înregistrarea (Doina Amarandei – n.r.), dar verifică Poliția peste, că sunt aspecte din sfera dumnealor de activitate.

 

Control de la minister

 

Liceul Grigore Antipa din Botoșani a fost verificat săptămâna aceasta de Corpul de Control al Ministerului Educației după ce Libertatea a prezentat înregistrările în care profesoara de muzică Doina Amarandei le spunea copiilor că vor ajunge legume dacă se vor vaccina și că spitalele din România s-au transformat în abatoare, iar cine ajunge în spital moare.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store