Profesoară de la AT Laurian, intrare la braț cu elevii la Miss Preuniversitaria, primire de vedetă rock – VIDEO & FOTOGALERIE

Dincolo de defilarea atâtor frumuseți, Miss Preuniversitaria de la Colegiul Național AT Laurian, care a avut loc sâmbătă seară, a inclus și un moment special. Acesta a fost dedicat nu unei participante la concurs și nici măcar vreunei eleve, ci unui cadru didactic.

 

Profesoara de educație fizică Elena Alecsa a intrat pe scena de la Casa de Cultură a Sindicatelor la brațele a doi elevi, fiind primită ca o veritabilă vedetă. În momentul în care a pătruns pe scenă s-a difuzat celebra piesă ”We will rock you” a și mai celebrei trupe Queen. Atunci toți cei aproximativ 600 de elevi prezenți la evenimentul artistic s-au ridicat în picioare și au început să cânte, să aplaude și să bată din picioare. De la rock clasic s-a trecut abrupt la muzică populară, zecile de elevi aflați pe scenă prinzându-se într-o horă uriașă. Elena Alecsa a primit și un buchet de flori, după care a părăsit scena așa cum a intrat, la braț cu adolescenții. Elevii de la CN AT Laurian au dorit astfel să-i mulțumească pentru implicarea în organizarea competiției de frumusețe, dar și într-o mulțime de alte activități extrașcolare. (S.B.)

Profesoara Elena Alecsa primită ca o vedetă la Miss AT Laurian from Echipa Botosaneanul on Vimeo.



[[galerie-foto]]
VEZI ȘI:
Noua frumoasă a Laurianului, miss cu proteste… romanes: Era una mai frumoasă decât ţâganca mea? - GALERIE FOTO