Profesoara care speria elevii, aproape dată afară din învățământ: Ministrul Educației trimite corpul de control la Liceul Antipa

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat sâmbătă, la Antena 3, că va trimite doi reprezențanți ai Corpului de Control la Botoșani, unde o profesoară care predă muzica la mai multe unități de învățământ a fost înregistrată spunându-le copiilor de 13 ani că, dacă te vaccinezi „ajungi legumă peste doi ani”.

 

”Treaba d-nei profesor de muzică este să predea muzica”


Oficialul guvernamental a arătat că profesoara este plătită să predea muzică, nu să își exprime propriile păreri despre un domeniu în care nu este calificată.


„Este revoltător, mai ales afirmaţia cu spitalele sunt abatoare, este o desconsiderare a muncii medicilor. Mai apoi se scuză d-na că nu a omorât pe nimeni. Da, aşa este, însă treaba d-nei profesor de muzică este să predea muzica, într-o şcoală de prestigiu, pentru că Liceul Grigore Antipa din Botoşani este o şcoală de prestigiu”,


Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

 

Riscă și un dosar penal


În înregistrările realizate cu telefonul de elevi, pe sub bancă, s-a observat cum profesoara a stat la catedră fără mască de protecție. Ministrul Cîmpeanu a afirmat că va fi sancționată în acest sens pentru zădărnicirea combaterii bolilor, așa cum prevede legea.


„Este plătită de statul român pentru a preda muzica, nu pentru a exprima în faţa elevilor opinii cu caracter personal. De altfel, coroborat cu faptul că nu poartă mască, articolul 352 din Codul Penal e destul de clar în ceea ce priveşte sancţiunea cu privire la zădărnicirea combaterii bolilor”,


Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

 

”Sancţiunea, fără să mă antepronunţ, cred că este uşor de anticipat totuşi”


Ministrul a precizat că doi reprezentanţi ai Corpului de Control vor merge luni la Botoşani pentru a face verificări.


„Sancţiunea, fără să mă antepronunţ, cred că este uşor de anticipat totuşi. D-na este profesor suplinitor. Dacă cercetarea disciplinară pe care vă garantez că şcoala şi Inspectoratul Şcolar o vor iniţia de luni va concluziona că merită sancţiunea cu desfacerea contractului de muncă, fiind suplinitor nu se va putea prezenta nici în anul următor la concursul pentru ocuparea unui post din poziţia de suplinitor”,


Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

 

Profesoara de muzică ținea prelegeri despre sănătate


Profesoara în cauză, pe nume Doina Amarandei, predă muzica la mai multe unități de învățământ din județul Botoșani, inclusiv la Liceul Teoretic Grigore Antipa, plasat în primele cinci ca performanțe din județ.


Ea a fost înregistrată pe 14 octombrie de către unii dintre elevii de la „Grigore Antipa”, când a început să le vorbească din nou despre cum vaccinul îți face rău. Profesoara le-a mai explicat elevilor că spitalele din România s-au transformat în adevărate abatoare, că toate persoanele care ajung la spital sunt declarate ca fiind infectate și nu mai supraviețuiesc.

 

Inițial, înregistrările au circulat în grupurile private ale copiilor, altele au ajuns și la părinți, care au anunțat atât conducerea liceului, cât și pe cea a Inspectoratului Școlar Botoșani.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store