Produse lactate lansate pe piaţă de compania deţinută de Tonino Boldea

 

Five Continents Group a lansat în cursul zilei de miercuri, 28 decembrie 2011 noua gamă de produse lactate : lapte de consum, sana şi iaurt ambalate într-o cutie pe o modernă linie tehnologică achiziţionată în cadrul unui proces amplu de investiţii totalizând peste trei milioane de euro în fabrica de la Răchiţi. În prezenţa administratorului Five Continents Group, Tonino Boldea şi a directorului general al fabricii, Dorica Hrab, noile produse 100% naturale şi fără conservaţi au fost lansate pe piaţă.

Compania deţinută de Tonino Boldea a fost înfiinţată în anul 2005 fiind prima unitate procesatoare de lapte din România cu certificare ISO 22000, ajungând momentan la o acoperire a 80% din piaţa românească. Cifra de afaceri realizată de companie este de circa 22 milioane de lei noi, cei 140 de angajaţi contribuind la creşterea capacităţii de procesare care momentan este de 1.030 de tone de lapte pe săptămână.  „În ultimul timp, afinitatea consumatorului a crescut mult pentru acest tip de produse. Ele prezintă şi foarte multe avantaje, păstrează integral calităţile nutriţionale, senzoriale ale produsului, acest tip de ambalaj având un rol ca de barieră. Şocurile termice sunt mai puţin penetrante spre produse, denaturarea lui prin influenţa razelor solare este anulată de această barieră de protecţie, acest tip de ambalaj care este practic şi uşor de folosit, oriunde s-ar afla consumatorul se consumă şi se închide după consumarea parţială, este gustos şi foarte aromat”, a afirmat Dorica Hrab, director general fabrica Răchiţi. Noile produse ale fabricii din Răchiţi sunt deja prezente în rafturile magazinelor sub sloganul „Produsele de cinci stele care nu trebuie să lipsească de pe masa familiei tale”. (G.E.)