Scandalul dintre Leo Grozavu și Cătălin Golofca merge mai departe, chiar dacă antrenorul și-a reluat momentan poziția în cadrul echipei.
Anamaria Prodan, impresarul mijlocașului, susține că jucătorul îl va da în judecată pe antrenor și spune că cei doi nu vor mai putea lucra vreodată împreună.
"Credeți că Golofca va mai putea vreodată să stea de vorbă cu Leo Grozavu după ce s-a întâmplat? Consider că trebuie să-i caut echipă. Eu am avut foarte multe discuții cu el din momentul în care s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Situația e foarte dificilă. Jucătorul mi-a comunicat că va merge mai departe cu demersul în justiție dacă Leo va rămâne la club. Eu mi-aș dori foarte mult să vorbesc cu reprezentanții clubului. Cei doi nu mai pot lucra niciodată împreună. Probabil e un caz unic în România. Golofca mi-a spus că nu-i mai poate spune nici bună ziua", a declarat impresarul lui Golofca la TV Digi Sport.
Nevasta lui Laurențiu Reghecampf este nemulțumită și de sprijinul public pe care jucătorii de la FC Botoșani i l-au arătat tehnicianului atunci când Miron care a celebrat golul marcat cu ACS Poli cu un tricou pe care scria "Alături de Leo!":
"Cred că Golofca s-a simțit foarte prost după gestul lui Miron, care i-a dedicat golul lui Grozavu. A fost un gest lipsit de respect față de Golofca".
Luarea de poziție publică a Anamariei Prodan vine să confirme informațiile neoficiale vehiculate printre roș-alb-albaștri potrivit cărora aceastaea s-ar afla în spatele amplorii scandalului și mai ales a ultimatumurilor pe care Golofca, un sucevean care până ce să fie transferat de FC Botoșani a jucat până la 26 de ani maxim în Liga 2, a ajuns să lea dea antrenorului. Mijlocașul ar fi răspuns indicațiilor impresarei, de la trimiterea unor poze cu buza spartă la presă și până la amenințările cu deschiderea unei acțiuni în instanță.