Procurori şi poliţişti – aventuri în cîmp şi întuneric după traficanţi

 

Prinderea traficanţilor de ţigări din urmă cu o săptămînă nu a fost o misiune tocmai facilă. Acţiunea care a dus inclusiv la depistarea a unui angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi a unui agent de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră s-a realizat după scene care uneori au amintit de filme poliţiste.
DPIR
“Au fost şi momente ilare, cînd a trebuit să ne ascundem, pur şi simplu”

“Au fost foarte dificile momentele de intrare în Truşeşti, practic a trebuit să luăm foarte multe măsuri de precauţie. Sistemul foarte bine pus la punct, localnici care anunţă orice maşină străină care intră în comună, orice intră într-un anumit interval, probabil ştiuţ şi de alţii, în Truşeşti este monitorizat, oprit şi se încearcă a se stabili cine eşti şi de unde vii. Au fost şi momente ilare, cînd a trebuit să ne ascundem, pur şi simplu pentru a nu fi reperaţi, am folosit rute cît mai ocolitoare pentru a ajunge în Truşeşti”, a povestit Cristian Popovici, prim procurorul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Botoşani. Grupul infracţional era monitorizat de aproximativ şase luni, iar rolul cadrelor Ministerului Administraţiei şi Internelor era unul practic total, adică de la procurare şi pînă la revînzare. PopoviciUnul din cele mai grele lucruri a fost realizarea flagrantului şi a descinderilor ulterioare deoarece aceste acţiuni au presupus deplasarea în Truşeşti şi Ştefăneşti, în 10 localiţii diferite, a 40 de poliţişti, cadre ale Serviciului de Investigare a Fraudelor, Departamentului Poliţiei de Intervenţie Rapidă, Direcţiei Generale Anticorupţie, serviciului criminalistic, plus doi procurori.

Cum camuflezi o echipă de 40 de poliţişti?

“Să ştiţi că este foarte greu să camuflezi echipe sau o echipă sau două echipe de 40 de oameni. Ne-a ajutat şi ceaţa. Am încercat să folosim în prima etapă cît mai puţine maşini şi cît mai puţine maşini cu aspecte specific. A fost un mod atipic de a lucra, spre deosebire de alte cazuri”, a mai relatat Cristian Popovici. În descindere nu au lipsit şi momentele amuzante. Astfel, în casa unuia dintre traficanţi s-a descoperit actul de identitate al unui consătean. “L-am adus şi pe acesta la postul de poliţie pentru a vedea cine este şi ce-i cu dînsul şi din discuţii – era în stare avansată de ebrietate – ne-am dat seama că, probabil, cumpăra ţigări pe datorie şi lăsa buletinul”, a spus prim procurorul. Informaţiile au fost strînse preponderent de pe teren, iar în duminca acţiunii ofiţerii aveau asupra lor inclusiv pistol. “Nu vă pot spune cît a fost de dificil. Ceaţa ne-a şi încurcat, dar ne-a şi ajutat. De fapt, ne-a ajutat într-o primă etapă, după aia, spre final ne-a încurcat”, a concluzionat Cristian Popovici. 315.057,60 lei, adică aproximativ 100.000 de dolari este prejudiciul calculat de anchetatori în dosarul privind traficul de ţigări în care sunt implicaţi inclusiv un agent al Poliţiei de Frontieră şi un pompier.