Proces deschis de procurori pentru bişniţă de maşini în familie

 

Doi soţi din municipiul Botoşani au fost trimişi în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani după ce timp de peste trei ani de zile s-au ocupat cu vânzarea de maşini second hand achiziţionate din ţările spaţiului european sau din România, veniturile realizate nefiind declarate la stat.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată, a inculpaţilor Ardeleanu Mihai şi Ardeleanu Cristina - Ioana, ambii din municipiul  Botoşani, judeţul  Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunilor de „evaziune fiscală – prin ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile”. S-a reţinut că, în perioada 1 ianuarie 2008 – 23 iulie 2011, inculpaţii au efectuat tranzacţii cu autovehicule rulate, achiziţionate din Comunitatea Europeană şi din România, pe care le-au comercializat către diferite persoane fizice, fără a declara veniturile obţinute. Prin această acţiune s-au sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând astfel un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în sumă de 68.683 lei, reprezentând impozit pe venit. „Facem precizarea că sesizarea instanţei de judecată cu faptele inculpaţilor este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrunte principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.
CITEŞTE:
 Încă trei patroni urmăriţi penal pentru infracţiuni economice