Probleme pentru atacantul de milioane al Botoşanilor: Riscă să rateze debutul în Premier League

Atacantul botoşănean Florin Andone este incert pentru prima etapă din Premier League.

 

 Andone a avut o problemă în zona inghinală și managerul lui Brighton, Chris Hughton, n-ar vrea să riște cu el contra lui Watford, sâmbătă, în prima etapă din Premier League.

 

Debutul lui Florin Andone în Premier League se va amâna foarte probabil pentru week-end-ul viitor. Atacantul de 25 de ani s-a confruntat cu probleme în zona inghinală, le-a depășit, dar managerul Chris Hughton nu-l vede jucând sâmbătă, la startul noului sezon din Premier, împotriva lui Watford.

"Nu ne permitem să riscăm. Florin a trecut peste acea problemă, însă dorim să-l menajăm. Dacă vă uitați la program, vin meciuri dificile și vreau să am toți jucătorii valizi. Avem în față un sezon lung, greu și toate noile achiziții vor avea o contribuție majoră", a explicat Hughton. Potrivit Gsp, în deplasarea cu Watford el înclină să folosească un singur vârf, pe Glenn Murray.

 

6.000.000 €

a dat Brighton pentru a-l lua pe Andone de la Deportivo La Coruña

 

45 de minute

a jucat Florin Andone până acum la Brighton, în amicalul cu Nice. Echipa lui a susținut 6 teste în pregătiri.

download from google play download from apple store