Probleme în haita roșie după meciul cu FC Botoșani : A dat peste cap tactica de apărare

Din câteva se pare, un jucător de la echipa Dinamo București a anunţat staff-ul tehnic fix înaintea startului meciului de la Botoşani că nu poate evolua din cauză că-l doare piciorul, iar dinamoviştii au cerut expertiza medicală, informează Gazeta Sporturilor.

 

Alexandre Durimel n-a evoluat în partida de la Botoşani (2-3), anunţându-l pe Flavius Stoican că nu poate evolua cu doar două ore înainte de startul meciului.
"A dat peste cap tactica din apărare. A zis că-l doare piciorul şi că el nu riscă. OK, dar dacă avea probleme cu adevărat putea să anunţe cu o zi înainte, după ultimul antrenament! Ce, l-au luat durerile în avion sau pe canapea? Nu este prima dată când face fiţe", au comentat dinamoviştii. Durimel n-a mai intrat titular, a fost introdus Adrian Popa II, francezul neprinzînd nici lotul de 18.
Însă "câinii" n-au trecut cu vederea cazul, iar staff-ului medical i s-a cerut o expertiză amănunţită a fotbalistului pentru a şti dacă a avut probleme sau a fost altceva la mijloc. Durimel nu s-a antrenat nici în acest start de săptămînă şi sânt şanse mici să apară în echipa roş-albilor sâmbătă, cu Iaşiul.
"N-a fost vorba de o anchetă internă ci pur şi simplu Durimel a avut ceva probleme medicale ce au necesitat examinări amănunţite în afara clubului. El a făcut acel examen medical, are probleme medicale. Sperăm să revină cât mai repede în grupul Dinamo. Nu s-a pus problema ca el să fi fost bănuit de ceva necurat. Familia Dinamo rămâne unită", a fost punctul de vedere oficial a clubului Dinamo.
CITEȘTE:
FOTOREPORTAJ FC Botoşani - Dinamo 3 - 2, victorie istorică, stadionul a luat foc, 8.000 de oameni fericiţi