Probleme conservatoare pentru Ţurcanu cu primarii PDL din prezidiul PNL

 

Preşedintele PC Botoşani şi-a exprimat luni nemulţumirea faţă de unele aspecte de la Conferinţa Teritorială a PNL Botoşani care a avut loc pe 26 aprilie. Lui Paul Onişa nu i s-a părut tocmai firesc ca la prezidiul din Sala Polivalentă să ia loc o mulţime de primari care cel puţin în acte sunt încă membri PDL.
Paul Onisa PC Botosani despre Florin Turcanu

"Cei care au avut ochi şi urechi, prezenţi în sală, şi-au dat seama"

De asemenea, pe liderul conservatorilor botoşăneni l-a supărat şi faptul că i s-a dat târziu cuvântul, el vorbind după reprezentanţii PSD, Forţa Civică, PDL şi Sindicatului Învăţământului Preuniversitar.
„Cei care au avut ochi şi urechi, prezenţi în sală, şi-au dat seama că nu eram atât de apropiaţi de PNL în momentul respectiv. Şi nici atitudinea cu prezidiul format din PDL-işti şi alţii, având în vedere valorile care există în PNL şi care ar fi putut ocupa loc în prezidiu înaintea tuturor celorlalţi”, a afirmat Paul Onişa, preşedintele PC Botoşani.
Acesta a adăugat că, atunci când a fost invitat la conferinţele judeţeană şi municipală de la PSD Botoşani, i s-a oferit mult mai repede microfonul.

"Salut faptul că dl Ţurcanu a avut tăria, puterea intelectuală, mentală şi politică"

Pe de altă parte, liderul conservatorilor botoşăneni, a ţinut să evidenţieze schimbarea de atitudine a preşedintelui PNL Botoşani, reliefată în interviul pe care l-a acordat săptămâna trecută pentru Botoşăneanul.
„Salut faptul că dl Ţurcanu a avut tăria, puterea intelectuală, mentală şi politică de a recunoaşte greşelile pe care le-a făcut în disputele politice cu PSD-ul. Sigur, am şi eu o nemulţumire, la conferinţă mi s-a dat cuvântul... mai avea un pic şi se termina conferinţa şi nu mi se dădea cuvântul acolo ca să vorbesc din partea Partidului Conservator, dar faptul că dlui a revenit cu picioarele pe pământ din punct de vedere al respectării protocolului în cadrul USL şi a faptului că nu trebuie să ne atacăm între noi, este un merit”, a mai spus Paul Onişa.
Acesta crede că Florin Ţurcanu a redevenit prietenul partidelor din USL şi că împreună pot face o echipă puternică în continuare. 

prezidiu conferinta teritoriala PNL Botosani
CITEŞTE ŞI:
 Ploaie de primari PDL cu eşarfe liberale pe scena Conferinţei PNL – FOTOGALERIE