Probe ADN în cazul tâlharilor de femei, atacurile pregătite cu sânge rece de creierul grupării

Cei trei băieți care au ajuns celebri în cel mai negativ sens după ce au atacat și bătut niște femei fără apărare, s-au obișnuit probabil în spatele gratiilor. Mai ales că doi dintre ei au mai gustat ”senzația”.

 

Fără lanțuri

Se află pentru prima dată în spatele barelor de fier Dragoş Petronel Moroşanu, de 20 de ani. Amicii lui, care conform familiei l-ar fi atras în anturajul bolnav, Ionuţ Mircea Iasciuc, de 24 de ani, şi Claudiu Constantin Aniţă, de 28 de ani au condamnări anterioare atât în țară cât și în străinătate.

Toți trei, prin avocații lor au cerut judecătorului să fie lăsați liberi, adică să le fie acceptate în locul măsurii preventive, unele de arest la domiciliu sau chiar control judiciar.

 

Nici vorbă.

 

Prezentați ieri în fața judecătorului, cei trei tâlhari erau extrem de însuflețiți într-o discuție numai a lor. Nu au aceeași limbarniță când trebuie să răspundă la întrebările esențiale : de ce au făcut-o? de ce le-au lovit atât de crunt pe femei?

 

Probe ADN la Mina

 

În paralel, procurorii au cerut o expertiză genetică pentru stabilirea ADN-ului de pe o mănușă ce a fost găsită la locul uneia dintre cele tâlhării. Acest examen realizat la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, alături de alte expertize din dosar înseamnă câteva luni de zile în plus până la finalizarea probatoriului și trimiterea în judecată a celor trei.

 

Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani a mai emis o adresă către Mina Minovici în care a explicat cauza cu arestați preventiv și a solicitat o eventuală urgentare a procedurilor de examinare a mănușii.

 

Cei trei nu vor fi însă supuși unor examene psihiatrice pentru a se stabili dacă au avut sau nu discernământ la momentul producerii faptelor. Nu se poate vorbi despre așa ceva, spun anchetatorii, în condițiile în care toți trei par să fie foarte conștienți de ceea ce au făcut, iar doi au antecedente penale.

 

”Dacă au fost deja condamnți este clar că au discernământ. Examinarea psihiatrică este obligatorie la infracțiunile de omor, acolo unde există suspiciuni”,
Nicoleta Arpinte, procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani

 

Au încercat să-și acopere urmele

 

Ba mai mult, faptele au fost atent premeditate, tâlharii au purtat mănuși pentru a nu lăsa urme, ulterior au recunoscut că au comis atacurile și au și descris o parte din ele.

O consiliere psihologică va fi cerută probabil ulterior, în penitenciar, pentru toți trei, pentru a putea să își gestioneze furia și agresivitatea în cazul în care sistemul îi va arunca din nou în societate.

 

Iar explicații prea multe nu sunt.

 

Toți arată că nu au consumat alcool și astfel să aibă, poate, mințile întunecate. Au declarat că nu au consumat nici substanțe halucinogene.

 

”Nu sunt cunoscuți ca și consumatori de substanțe etnobotanice”,
Nicoleta Arpinte, procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani

 

Foarte buni amici

 

În schimb, imaginea de ansamblu a arătat o apropiere între cei trei tâlhari care pare că se cunosc între ei de mult timp, Dorohoiul fiind o comunitate mică.

Au comis și acolo fapte similare, chiar dacă nu în aceeași formație și acesta a fost tocmai firul principal al echipelor de căutare pentru identificarea primului tânăr, Dragoș Moroșanu, care i-a dat apoi în vileag și pe ceilalți.

Polițiștii au făcut percheziții la el acasă, ulterior a fost chemat la Poliție după care a început să povestească ce s-a întâmplat la Botoșani, iar între timp s-a găsit asupra lui și telefonul mobil al uneia dintre victime.

 

Se presupune că persoana care a coordonat toate atacurile, creierul grupării, ar fi unul dintre ceilalți doi atacatori care au mai trecut prin sistemul de detenție.

Când au fost întrebați de ce au făcut asta au spus că nu știu, pur și simplu. Toate lucrurile găsite asupra victimelor au fost amanetate, ce nu le-a fost de folos, au aruncat. Iar banii, cheltuiți aiurea. Prin baruri.