Pro TV : Descinderile în vămi au golit Botoşanii de ţigări de contrabandă - VIDEO
Raziile de la graniţă au golit pieţele ţării, nu doar gheretele vameşilor, se arată într-o ştire ProTV. Precupeţii sârbi şi moldoveni, care făceau bani frumoşi din micul trafic de frontieră, au început să ne evite. Brusc, se vând tot mai puţine ţigări pe sub mână, însă şi alimentele aduse din vecini au cam dispărut. La Iaşi, în Piaţa Alexandru, cele 20 de tarabe destinate comercianţilor din Republica Molova au ajuns să fie mai mult de decor. Dacă înainte puteai să cumperi de la moldoveni orice, de la unt şi miere până la ulei sau detergent, acum puţinii rătăciţi scot din sacoşă cel mult conserve şi biscuiţi. După descinderile fulger de la Albiţa şi Siret, vameşii care au scăpat de cătuşe sunt extrem de atenţi la toate documentele străinilor. Astfel, cei care nu au permis pentru comerţ în România nici nu mai încearcă să vină. La Botoşani e şi mai mare dezamăgirea. Ţigările de contrabandă au dispărut de pe piaţa neagră spre uşurarea celor care vând legal. „De când cu descinderea în vămi, la produsele din tutun vânzările au crescut. Acţiunile sunt bune, pe noi ne ajută”, a afirmat Adrian Bidaşcă, patronul unui supermarket.