Prințesa din Vorona împlinește 24 de ani, fotografia cu care a cucerit internetul: Sper că ești conștientă…GALERIE FOTO

Avea 11 ani când cucerea publicul din România. Botoșăneanca are o poveste impresionantă de viaţă, demnă de un film.

 

Cristina Veronica Ciobănașu s-a născut pe 24 septembrie 1996, în Vorona, județul Botoșani. Este cunoscută astăzi ca actriță și cântăreață, mai ales după ce a fost distribuită în serialul muzical ”Pariu cu viața”, realizat de Ruxandra Ion și difuzat pe postul de televiziune Pro TV din România.

 

Botoșăneanca din Vorona, căreia fanii îi spun Criss, este de asemenea membră fondatoare a formației dance pop-rock Lala Band și a trupei ONE.

 

Primii ani din viață și i-a petrecut în satul natal, Vorona Mare, alături de fratele său mai mic, Tudor, și de bunica din partea tatălui, alături de care locuia într-o casă cu o singură cameră, fără baie sau bucătărie. Cea din urmă a introdus-o în lumea artistică, învățând-o, încă de la o vârstă fragedă, secretele mai multor instrumente muzicale (vioară, nai, fluier, caval și ocarină). Tot de la bunica sa a învățat și tainele muzicii populare. A participat la diferite festivaluri și a făcut parte din ansamblul de muzică populară al comunei natale.

 

În 2008 a participat la ”Dansez pentru tine”. Echipa formată din Alex Velea și Cristina Stoicescu au dansat pentru visul micuței din Botoșani, acela de a studia la o școală de muzică din București și de a-și ajuta familia, greu încercată din punct de vedere financiar. Cu toate că a ieșit printre primii din competiție, povestea ei abia acum începea.

 

Producătoarea Ruxandra Ion a remarcat-o în cadrul emisiunii. A invitat-o pe Cristina la o discuție și a îndrăgit-o imediat pe fetița de 11 ani. A urmat mutarea Cristinei în casa cunoscutei producătoare, devenind membru în familia acesteia.

 

În 2008, la scurt timp după mutarea în București, Cristina a fost distribuită în rolul Monicăi (personaj episodic) în comedia ”Îngerașii”. După „Îngerașii” a continuat colaborarea cu Acasă TV și MediaPro Pictures, fiind distribuită în roluri co-principale în producții precum Aniela (Julieta) și Iubire și onoare (Noor el Jisr). În 2011, în urma unui casting organizat de MediaPro Music și MediaPro Pictures pentru Pro TV, Cristina a intrat în trupa Lala Band, și a fost distribuită în rolul Ancăi Anghel în serialul muzical ”Pariu cu viața”. În 2019, Criss s-a alăturat distribuției serialului ”Sacrificiul”, în rolul lui Iris Zamfir.

 

Cristina Ciobănașu și-a început relația cu actorul Vlad Gherman pe 18 martie 2012. Începând din 2014 cei doi sunt logodiți, dar au anunțat că nu intenționează să facă nunta în perioada următoare.

 

 

Fotografia cu mii de aprecieri

 

Cristina Ciobănașu nu și-a uitat niciodată familia de la Botoșani. În urmă cu câteva zile, artista a postat pe Facebook o fotografie cu tatăl ei, alături de care a adăugat și o întrebare: ”Semănăm?”.

 

 

Reacțiile nu au întârziat să apară, Cristina primind aprecieri pentru atitudinea față de familia adevărată și pentru respectul pe care îl poartă tatălui său:

 

”Îmi plac copiii care își iubesc părinții și nu le este rușine cu ei!”

 

”Sper ca ești conștientă de câtă bucurie are el în suflet, emoție și mândrie... Sa fiți sănătoși, oameni frumoși!”

 

”Foarte mult semănați, aveți niște ochii superbi!!”

 

”Da, semănați!! Felicitări pentru gestul de a pune poză cu tatăl tău!! Asta înseamnă că îți iubești părinții și nu ți-e rușine să postezi o poză cu unul dintre ei!! Sănătate multă!!”

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store