Prins cu ajutorul ADN-ului de pe masca smulsă în casa unui om de afaceri, alți doi cunoscuți businessmani din Botoșani au fost prădați

Scene incredibile în casa unui om de afaceri din Botoșani, luptă corp la corp cu hoțul în fața soției, care a fost și lovită de tânărul de doar 20 de ani.

 

Sergiu Nicolae Lahman are 20 de ani și a fost trimis în judecată de procurorii din Botoșani pentru trei fapte de furt și o tentativă de furt. Faptele au fost comise în vara acestui an, în timp ce Lahman se afla sub control judiciar, după ce fusese eliberat din arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava pentru implicarea în furturile din județul vecin.

 

În acțiunile sale din zona Baisa, Sergiu Nicolae Lahman a avut și un complice, un tânăr de 21 de ani, din Marginea. Vlăduț Mihai Ciornei a avut rolul de a-l transporta pe Lahman cu mașina, chiar dacă nu avea permis de conducere, scrie Monitorul de Suceava. De altfel, la începutul lunii septembrie, Ciornei a fost săltat de acasă și încarcerat în Penitenciarul Botoșani în urma unei condamnări pentru fapte la regimul rutier.

 

În stare de arest preventiv se află și Sergiu Lahman, care își așteaptă și pronunțarea în dosarul furturilor de la Suceava.

 

 

Prins cu ajutorul ADN-ului de pe masca smulsă din casa păgubitului

 

Prinderea lui Sergiu Lahman a putut fi posibilă și cu ajutorul uneia dintre victimele sale, care locuiește într-o casă de la Baisa. În luna iulie, în timp ce era acasă împreună cu toți membrii familiei, omul de afaceri s-a trezit în locuință cu hoțul care luase încăperile la rând. Individul venise cu o mască chirurgicală pe față și a încercat să scape.

 

A urmat o luptă corp la corp, antreprenorul încercând să îl imobilizeze cu un cearceaf. Doar că hoțul a lovit-o pe soția omului de afaceri și a reușit să scape. În învălmășeala creată, hoțul și-a pierdut masca, aceasta fiind ridicată de polițiști. În acest ultim caz, pentru probarea faptei, anchetatorii au solicitat și o serie de analize ADN.

 

 

Atac în casa lui Nicu Catană

 

Furturile au avut loc în luna iunie, iar atacurile au părut planificate. Prima victimă ar fi fost omul de afaceri Nicu Catană, care participa la un eveniment în familie, la care au fost invitate câteva rude. Era o petrecere restrânsă, organizată la vila familiei, în apropiere de municipiul Botoșani. Fusese ziua nepotului omului de afaceri, iar după felicitările de rigoare, cei prezenți s-au retras într-un foișor, iar mașinile au rămas parcate în curtea vilei.

 

O parte dintre autoturisme au rămas cu portierele deschise, iar din câte se pare, hoțul a stat ascuns pe sub gard, așteptând momentul prielnic să atace. Când a realizat că cei prezenți petrec, individul a escaladat gardul și a luat mașinile la rând. A intrat prin toate cele descuiate și a scotocit după obiecte de valoare și bani. Furtul a fost descoperit câteva ore mai târziu, când invitații se pregăteau să plece acasă. A fost anunțată poliția, iar investigațiile au început imediat.

 

 

Altă victimă: Tonino Boldea

 

În noaptea următoare a venit rândul unui alt om de afaceri din Botoșani, Tonino Boldea, care locuiește tot în apropiere de municipiul Botoșani. Hoțul a acționat după același tipar – a așteptat ca cei din familie să vină acasă și să se retragă în locuință, după care a sărit gardul și a luat mașinile la scotocit. Deși putea să fie prins oricând, hoțul nu s-a sinchisit deloc. Furtul a fost descoperit ulterior, când a fost anunțată din nou poliția. Din start, având în vedere modul de acțiune, anchetatorii au bănuit că au de a face cu același autor.

 

Prin urmare, investigațiile au fost extinse, iar informațiile au condus spre Sergiu Nicolae Lahman, tânărul în vârstă de 20 de ani, din municipiul Suceava, mai scrie sursa citată.

 

(Foto: Monitorul de Suceava)

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store