Prin ce a fost nevoit să treacă iubitul unei actriţe din Botoşani pentru a o cere în căsătorie : Dacă totul era ca la carte...

Cerere în căsătorie amuzantă pentru o botoşăneancă cunoscută.

 

Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman sunt unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz.

 

Dragostea sinceră dintre cei doi, simplitatea relaţiei şi faptul că sunt de foarte mulţi ani împreună, toate acestea i-au făcut pe fanii lor să-i iubească şi să le fie alături. Cristina şi Vlad sunt logodiţi, actriţa fiind cerută în căsătorie în urmă cu patru ani, atunci când împlinise 18 ani.

 

Puţini sunt, însă, cei care ştiu povestea cererii în căsătorie, iar aceasta este absolut amuzantă. Cristina şi Vlad au fost invitaţi la "Totul pentru Dragoste", acolo unde Vlad a povestit despre stângăciile întâmpinate atunci când şi-a cerut iubita în căsătorie.

"Primea telefoane şi fix în momentul cu pricina ea vorbea la telefon, venise şi chelnerul cu tortul, începuse piesa, Cris nicio treabă. Eu îi făceam semn să închidă, chelnerul îmi făcea semn că se stinge lumânarea pe tort. Până la urmă a închis, s-a uitat la tort, eu m-am pus în genunchi, am deschis cutia pe invers, nu am găsit din prima inelul. Pe tort (n.r. era greşită traducerea) scria Fericeşte-mă în loc de Căsătoreşte-te cu mine. Au fost tot felul de stângăcii. Cred că dacă totul era ca la carte poate nu ar fi fost atât de spectaculos. Dar aşa avem ce povesti de fiecare dată", a spus Vad Gherman, citat de Spynews despre cererea în căsătorie.

"La 18 ani m-a cerut în căsătorie. A fost un moment foarte frumos, nu mă aşteptam, deşi pe la 16 ani şi un an jumate de relaţie mi-a spus că la 18 ani o să mă ceară de soţie. Mi s-a părut foarte romantic, dar am uitat între timp, până să mă ceară", a  spus Cristina Ciobănaşu despre momentul cererii în căsătorie

 
download from google play download from apple store