Primul scandal Cătălina Lupaşcu – Ovidiu Portariuc, cenzorul roşu i-a învrăjbit

 

Cătălina Lupaşcu a luat cuvântul în cadrul şedinţei extraordinare a Zonei Metropolitane şi a criticat modul în care a fost pregătită având în vedere faptul că s-a pus accent pe alte aspecte decât cele importante.


"Nu am făcut altceva decât să ne ducem în derizoriu"

Viceprimarul liberal a declarat că se merge pe repede înainte la o şedinţă în care scopul principal este acela de a fi schimbate anumite persoane şi nu de a se stabili strategii sau obiective viitoare.
„Prin şedinţa de astăzi nu am făcut altceva decât să ne ducem în derizoriu având în vedere că vrem să schimbăm un cenzor, ne mai propunem să aducem această formă asociativă fără să ne stabilim practic obiectivele, strategia acestei Zone Metropolitane. Din punctul meu de vedere cred că este eronat tot ce se întâmplă astăzi având în vedere că nu ne-am întâlnit niciodată în acest CA pentru a discuta”, a afirmat Cătălina Lupaşcu, viceprimar.
Liberala a făcut un apel în a se citi atribuţiile Consiliului de Administraţie cu atenţie pentru a se înţelege de fapt rolul acestei structuri.
„Nu înţeleg de ce trebuie să schimbăm cenzorul în momentul în care mi-aş fi dorit să aducem justificare pe ceea ce vrem să facem şi nu înţeleg de ce trebuie să ne asociem cu cinci, şapte, 20 de comune cu care să ne asociem. Chiar nu înţeleg”, a mai spus Cătălina Lupaşcu.


"Nu se poate să punem, dacă vreţi într-o expresie populară, căruţa înaintea cailor"

În replică, Ovidiu Portariuc a declarat că momentul înlocuirii ar trebui să fie depăşit de cei implicaţi având în vedere că de şase luni de zile se tot discută de strategiile Zonei Metropolitane şi doar cei care nu au citit presa nu cunosc obiectivele acestei asocieri.
„Nu se poate să punem, dacă vreţi într-o expresie populară, căruţa înaintea cailor. Haideţi întâi să stabilim structura, să fie funcţională şi după aia să trecem la lucru. Sigur că avem şi strategie care este în lucru. Se lucrează la această strategie, nu se stabileşte într-o şedinţă de CA. Orice sugestie a dvs. este binevenită şi a fost şi până acum şi chiar vă rog să faceţi în continuare. Dar nu acesta este scopul acestei şedinţe”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Dat fiind faptul că nu s-a ajuns la un numitor comun, Ovidiu Portariuc a cerut o pauză de consultări până să se treacă efectiv la vot. După aproximativ un sfert de oră de discuţii "private" s-a decis ca înlocuirea cenzorului să fie amânată pentru o şedinţă ulterioară.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Portariuc PSD-eşte toată Zona Metropolitană - AFLĂ pe cine impune cenzor