Primul bal din 2022, de la premii în drujbe, mașini de spălat și... un pistol, la horă cu chiuituri: Să fie un an cu ploi, că de la ploi au ce paște oileVIDEO & GALERIE FOTO

După o pauză de un an, în care din cauza situației sanitare cei mai buni fermieri și-au primit distincțiile într-un cadru restrâns, fără festivism, Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis a revenit la formatul consacrat.

 

Evadare din cotidian


Sâmbătă seară, la un hotel – restaurant de la marginea orașului, a avut loc o nouă ediție a Balului Fermierilor. Și dincolo de impunerea unei reguli clare și anume că pot participa doar cei vaccinați și a unor referiri în discursuri la pandemie, nu prea au fost lucruri care să amintească de vremurile pe care le trăim.


Preț de câteva ore, crescătorii de ovine și caprine au încercat să uite greutățile pe care le întâmpinăm cu toții de aproape doi ani.


Iar hora în care s-au prins zeci de persoane când pe scenă au intrat ”Fetele din Botoșani” a arătat că au și reușit.


Dar până atunci, timp de aproximativ o oră, a avut loc premierea propriu zisă.

 

Șefii din Agricultură, între întrebări și mărturisiri


Au luat mai întâi cuvântul deputatul Costel Șoptică, singurul parlamentar prezent la manifestare și prefectul Dan Nechifor. Cei doi au stat la aceeași masă, alături de consilierul județean Sorin Cornilă.


Tot acolo au luat loc și Mihai Țurcanu, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) și Cristian Delibaș, directorul Direcției Agricole, fostul europarlamentar fiind singurul care a venit însoțit de partenera sa de viață.


Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a fost reprezentată de directorul adjunct Bogdan Câmpanu, care a ținut neapărat să facă o poză cu Costel Șoptică și Sorin Cornilă, precizând că ”îmi asum asta”.


Șefii instituțiilor menționate au luat pe rând cuvântul, directorul APIA întrebându-l pe Ionică Nechifor dacă instituția a efectuat toate plățile către fermieri, răspunsul venind imediat pozitiv, iar șeful DSVSA a mărturisit că ”am tânjit să particip la acest bal”, dar că abia în 2022 a fost invitat. Râzând, președintele ”Moldoovis” i-a spus că ”până acum nu erai director”.

 

Oaspeți de la Arad până la București


Nu au fost însă invitați doar din Botoșani. Manifestarea s-a bucurat de participarea unor oameni de calibru la nivel național în sectorul ovine – caprine: Mândruța Mitru – șef serviciu la Agenția Națională de Zootehnie, Nicolae Cioranu – președinte Asociația Crescătorilor de Ovine ”Păstorul Crișana” Arad, Georgiana Udrescu – vicepreședinte Asociația Națională a Crescătorilor de Caprine din România CAPRIROM. Au primit cărți, cataloage sau plachete inscripționate cu un fragment din creația lui Octavian Goga: ”Oierii în veci nu pier / Fiindcă lor / Pământul sfânt li-e tată / Și frate Soarele din cer”.

 

”Fermierul anului” vine din Bătrânești și vrea ploaie ca să aibă ce mânca oile


S-au acordat mai întâi premii speciale, după care oierii au fost împărțiți pe trei categorii în funcție de numărul de animale deținute, iar primii 10 de la fiecare secțiune au venit pe scenă. Flex, motocoasă, drujbă, mașină de spălat sub presiune, clește, parasolar, căruț de saci și chiar un pistol de tratament pentru ovine s-au regăsit printre premiile ce le-au fost înmânate.


Cu 293 de oi și 509 puncte, Constantin Palade din Bătrânești, care deține un PFA, a fost desemnat ”Fermierul anului 2021”. Pe lângă o drujbă, a primit în dar și un uriaș chimir pe care era scris ”Fermierul Anului”.


”Un an nou fericit și să fie un an cu ploi, că de la ploi au ce paște oile”,


Constantin Palade, fermierul anului 2021.

 

Un moment trist


Manifestarea a avut și un moment emoționant, atunci când s-a acordat un premiu post-mortem fermierului Ilie Airinei, exmanagerul Agrofruct Iași, care în ciuda faptului că avea mii de hectare de pământ, livezi și o situație financiară înfloritoare, ținea neapărat să crească și oi karakul. Și nu puține, ci în jur de 1.500 de capete.


”Noi, cei de la Asociația Moldoovis, nu-l vom uita niciodată. Un pasionat, de mic copil îl știu și totdeauna mă întâlneam acasă, la părinții mei, cu acest om deosebit și nu făceau altceva decât să discute de karakul. Ceea ce mă bucură cel mai mult este că a lăsat un băiat în urmă și duce mai departe rasa karakul în județul Iași”,

 

Ionică Nechifor, președinte ACOC Moldoovis


De altfel, președintele ”Moldoovis” a dat startul acțiunii amintind de tatăl său, care i-a trasat misiunea de a ține în viață rasa de oi karakul.


După aceasta pe scenă au intrat ”Fetele din Botoșani” pe acordurile ”Hai la Botoșani” și în câteva minute ringul de dans s-a umplut de oameni. Au interpretat apoi ”Cântă cucu-n Bucovina”, iar fermierii s-au prins cu chiuituri într-o horă uriașă.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store