Nu ştiu cum se întâmplă că nici de odihnă nu are parte marele poet, nişte ipochimeni îi tulbură veşnicia cu tot felul de idioţenii, vorba poetului: ”te-or învinge nătărăii, de ai fi cu stea în frunte”. Da, Memorialul Ipoteşti a devenit un fel de cămin cultural de când cei doi „uţă” au pus stăpânire (atenţie!) pe Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”.
Cei doi „uţă” fiind Miluţă Jijie şi consilierul pesedist Eugen Mirăuţă, două foste slugi comuniste, care în perioada postdecembristă au falimentat ceva întreprinderi de stat, iar acum au fost aburcaţi pe scara de incendiu spre a… salva Memorialul Ipoteşti; unul de pe poziţia de manager, iar celălalt ca preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Sunt convins, împreună n-au citit în ultimul timp mai mult decât presa de scandal şi poate câteva poveşti politice. De cum s-a văzut director cu patalama la mână Miluţă Jijie s-a înfruptat cu ceva mici la umbra Casei Memoriale, pe 1 Mai a tras o chermeză pe cinste în incinta muzeului, probabil că individul a vrut să dovedească faptul că e la curent cu opera lui Eminescu şi că a lecturat chiar şi „Împărat şi proletar” ( sic!). Între timp, managerul nostru a mai punctat câteva acţiuni „tari”, gen „Cântarea României”, cu ceva copilaşi de prin comună. O fi avut ecou naţional şi noi n-am ştiut?
Acum au mai pus-o de una lată, cei doi „uţă” , în strânsă colaborare cu liderul de sindicat al instituţiei, cel dintâi reclamagiu al judeţului, „maestrul” restaurator Marius Ştefanache, au hotărât să-i pună clop lui Eminescu, organizând o tabără de sculptură maramureşeană (foto) printr-o fundaţie din Baia Mare care, din… întâmplare, este condusă de chiar mătuşa sindicalistului guraliv. Până la un punct acţiunea este lăudabilă, în tabără participă opt artişti autentici din zona Maramureşului şi un număr de 22 de copii de la Fundaţia Hand of Help din Botoşani, care încercă, fiecare în felul lui, să-şi exprime talentul. Se intenţionează ca o căsuţă să fie transformată în Casă Maramureşeană, iar lucrările realizate în aceste zile să împodobească interiorul. La deschiderea taberei dl.Jijie a vorovit într-un limbaj de lemn de brad, plin de aşchii, că-ţi venea s-o tai spre lac, să te răcoreşti. Întâmplarea a făcut ca în aceste zile să vezi lucrări maramureşene şi pe Pietonalul Unirii, atunci să-mi fie iertat, orice profan ar fi putut face deosebirea între arta autentică şi unele dintre încercările naive din tabără. Şi apoi, dacă ai un minim respect pentru Eminescu, e bine ca tot ce înseamnă kitsch să fie ţinut la distanţă de Memorial.
După câte informaţii sunt, acţiunea n-ar fi fost prea costisitoare, cică în jur de 150 de milioane de lei vechi, cât două salarii de-ale managerului şi-o pensie de-a lui Mirăuţă. Şi ca maramureşenii sosiţi la faţa locului să deguste din bucătăria moldovenească s-a improvizat şi-o cantină, numai că Sanepidul a simţit miros de ilegalitatea şi-a descins în zonă stricându-le bairamul. Oare cum ar fi fost ca mai întâi să se fi organizat o tabără în care să fie exprimate tradiţiile noastre botoşănene şi apoi să aducă meşteri din alte zone ale ţării, cred că dialogul cu Eminescu ar fi fost mult mai viu. Vom veni cu dezvăluiri şi despre modului cum la cererea managerului i s-a deschis o portiţă d-nei Pârlog Alina Geanina pentru a ocupa funcţia de contabil şef, deocamdată, pe o perioadă doar de şase luni. Atenţie, la scris a avut nota 5,64, ar fi trebuit să obţină minim nota 7, picând de altfel şi la proba orală. O fi blondă?
Articolul a fost trimis pe adresa redacţiei joi 12 august şi este semnat Mihai Prut.