Primarul zice că iar merge-n cartiere să lămurească poporul

După ce în urmă cu doi ani de zile spunea că dorește să se consulte cu cetățenii cu privire la proiectul de buget aferent anului 2013 și modul în care erau direcționați banii, primarul Ovidiu Portariuc schimbă foaia.

 

El zice că în perioada ce-a rămas din an și probabil în prima lună a celui care se apropie va merge prin cartiere, mai ales acolo unde nu sunt derulate investiții, să le explice oamenilor de ce Primăria n-are bani.
O să mergem și la nivel de cartiere să explicăm, pentru că oamenii pe de o parte au dreptate, spun : d-le aștept de 10 ani să mi se asfalteze strada. Degeaba îi spui că anul acesta ai asfaltat 10 străzi de 6 km, dacă el nu a văzut la el în cartier. Sau să le explicăm de ce nu sunt bani, să le explicăm că dăm 160 de miliarde pe an la bănci, rambursăm credite. Că nu poți face credite la nesfârșit”, a spus Ovidiu Portariuc.
Primarul a mai adăugat că din taxele și impozitele colectate de la cetățeni se achită ratele către instituțiile bancare și astfel nu mai rămân fonduri disponibile pentru a se interveni și pe partea de dezvoltare. Iar singurii bani care ar putea intra în municipiu pentru investiții ar fi, exclusiv, cele din fonduri europene. (G.E.)
CITEȘTE:
 Scrisoare deschisă către ”Moș Portariuc” din partea unui botoșănean: Vreau să ies în stradă să scandez mincinosule și hoțule