Primarul Verginel Gireadă condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare

 

Curtea de Apel Cluj a respins recursurile formulate de primarul din Mihai Eminescu, Verginel Gireadă şi de fostul secretar Mircea Onofrei.

Magistraţii au decis să păstreze pedeapsa de condamnare la doi ani de închisoare cu suspendare în cazul lui Verginel Gireadă şi au mărit-o de la 2 ani cu suspendare la 3 ani cu suspendare pentru Mircea Onofrei. De asemenea, instanţa a stabilit un termen de încercare de 4 ani de zile pentru primarul comunei Mihai Eminescu, respectiv de 5 ani de zile pentru fostul secretar Mircea Onofrei. „S-a admis recursul părţii vătămate Chiriac Zorel. Aplică un spor de 1 an închisoare inculpatului Onofrei Mircea şi dispune să execute pedeapsa finală de 3 ani cu suspendare sub supraveghere pe durata termenelor de încercare de 4 ani pentru inculpatul Gireadă Dumitru Verginel şi 5 ani pentru inculpatul Onofrei Mircea.
Face aplicarea articolului 71 alineat ultim Cod Penal cu privire la pedepsele accesorii stabilite de prima instanţă, menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate, respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor Onofrei Mircea, Gireadă Dumitru Verginel şi a Comisiei Locale de fond funciar.  Obligă inculpaţii şi Comisia Locală de Fond Funciar la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Hotărârea este definitivă şi pronunţată în şedinţa publică din 5 aprilie 2012”, a declarat pentru Botoşăneanul, Adrian Dănilă, consilier în cadrul Biroului pentru Informaţii Publice. 
Citeşte şi:
ȘOC la Ipotești : Închisoare cu suspendare pentru Verginel - HOTĂRÂREA