Primarul vede management defectuos la Modern Calor şi vrea schimbări

 

Se clatină scaunele persoanelor aflate pe funcţii de conducere de la Modern Calor. Nemulţumit de o solicitare venită din partea societăţii de termoficare a oraşului, primarul anunţă că se gândeşte să schimbe atât directorii cât şi componenţa Consiliului de Administraţie.

Ovidiu Portariuc susţine că recent a înregistrat o cerere din partea Modern Calor prin care  se solicită suplimentarea sumei necesară pentru subvenţiile acordate la energia termică în condiţiile în care bugetul pentru acest capitol s-a stabilit la început de an iar momentan pare a nu se mai respecta. „La începutul anului s-a stabilit un plafon de subvenție pentru energia termică și acum au trimis o cerere de suplimentare cu aproximativ 20 de miliarde de lei vechi, ceea ce ne pune momentan într-o situație destul de delicată. Părerea mea este că s-ar putea să fie un management defectuos acolo și dacă lucrurile nu se remediază luăm în calcul schimbarea conducerii, a Consiliului de Administrație, pentru că nu putem, după ce s-au făcut investiții de sute de miliarde ani la rând și plătim rate și dobânzi, să mergem în continuare cu aceeași subvenție”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Edilul şef a mai menţionat că în solicitare conducerea Modern Calor a invocat lipsa resurselor financiare pentru subvenţiile în termie. O măsură în acest sens ar putea fi luată la următoarea şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor care se va întruni la începutul lunii viitoare când se vor lua în discuţie şi salariile şefiilor de la societatea de termoficare.
CITEŞTE:
 Lefurile şefimii din termoficare cresc până la cer – cum se mătură pe jos cu reducerile lui Boc şi Ponta