Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a fost invitat primul să ia cuvântul la alegerile tinerilor din PSD.
Edilul orașului și-a început discursul susținând că numirea tinerilor pe o funcție de conducere este o rețetă de succes.
Primarul Cosmin Andrei a dorit să transmită și un sfat tinerilor din PSD. Și anume să aibă răbdare chiar dacă uneori se simt dezamăgiți.
„Cea mai mare greșeală pentru un membru al Partidului Social Democrat, pentru un tânăr, este să plece din PSD, din TSD, atunci când a fost dezamăgit și nu a primit ce credea el că i s-ar fi cuvenit. Istoria o demonstrează că toți care au plecat și și-au făcut partidulețe sau sunt în partidulețe cu procente de alcoolemie au greșit.
Nu mai reprezintă o voce pe scena politică, sunt sub 5%, ca să fiu bine înțeles, în partide obscure și au plecat pentru că au fost dezamăgiți la un moment dat. Poate toți la un moment dat am fost dezamăgiți pentru o nominalizare pe care nu am primit-o sau pentru că credeam că ni se cuvine ceva. Cei care au rămas în Partidul Social Democrat și au luptat, au avut răbdare, au ocupat poziții de succes”,
Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.
Primarul municipiului Botoșani și-a încheiat discursul cu felicitări pentru președintele ales al TSD Mircea Magdalena:
„Felicitări, Mircea! Bătălia de abia acum începe. Și faptul că ai fost ales pe funcția de președinte al TSD nu schimbă cu nimic relația administrativă, da?”
Vezi în video atașat mai jos discursul integral.