Primarul s-a dus la București după bani pentru teatru și a pus o cruce mare

Una dintre problemele stringente de la Botoșani este aceea a clădirii istorice în care ani și ani de zile a funcționat Teatrul Mihai Eminescu. Din cel de-al doilea mandat al lui Cătălin Flutur s-a depus un proiect cu finanțare europeană pentru reabilitarea acesteia care însă s-a împotmolit la faza lucrărilor de rezistență care nu erau bugetate.

 

De doi ani de zile, dezgolit, teatrul așteaptă soluții.

Cătălin Flutur spune că ar fi identificat trei variante.

Prima variantă ar fi ca finanțarea să fie preluată în totalitate de Compania Națională de Investiții, a doua ar fi pentru susținerea financiară a lucrărilor de consolidare și, în sfârșit, a treia ar fi ca municipalitatea să suporte costurile integrale.


”Dorința noastră de a rezolva problema proiectului de pe teatru. La teatrul Mihai Eminescu, am identificat o soluție dar este una deocamdată teoretică. În varianta în care cu proiectul actual inclusiv cu proiectul de consolidare al teatrului să îl preia CNI-ul dar pentru asta noi trebuie să motivăm foarte bine și să facem o documentație nouă. Un proiect nou și avem șanse de 10% dar trebuie să ne agățăm de orice variantă. La bani europeni am pus cruce și ar trebui să găsim altă sursă de finanțare”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

O altă sursă de finanțare ar putea fi Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Însă atât în cazul acestui minister cât și a CNI, cel mai probabil în cazul în care șansele ar urma să fie în favoarea Botoșaniului, eventuale sume ar urma să fie cuprinse în bugetul de anul viitor.

 

”Pot să fie și pe bugetul de peste doi ani dar numai să ni-i dea, pentru că noi nu îi avem”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

5 milioane de euro a fost valoarea inițială a proiectului european.
La aproximativ 1,5 milioane de euro au fost estimate lucrările de consolidare.
(G.E.)