Primarul reacţionează în disputa pe atribuţiile viceprimarilor: N-a înţeles ce i-am cerut eu

Cei doi viceprimari PSD ai municipiului Botoşani vor primi cât de curând atribuţii. Promisiunea este făcută de primarul PNL, care susţine însă că întârzierea este cauzată chiar de Cosmin Andrei şi Marian Murariu.

 

Potrivit edilului şef, aceştia au fost cei care au zădărnicit emiterea unei dispoziţii privind delegarea unor activităţi.


„Am discutat cu ei, le-am transmis: analizaţi, vorbiţi între voi şi spuneţi-mi cum credeţi conform competenţelor profesionale. Dl Andrei mi-a adus o listă cu ce atribuţii a avut în trecut. N-a înţeles ce i-am cerut eu, iar dl Murariu abia vineri mi-a adus o listă”,


Cătălin Flutur, primar Botoşani.


În condiţiile în care edilul şef luni şi marţi a fost plecat la forumul administraţiei locale la care au luat parte primari, preşedinţi de Consilii Judeţene şi prefecţi din întreaga ţară, nu a putut emite o dispoziţie.
„Eu le stabilesc atribuţiile”, a promis Cătălin Flutur.
Acesta a adăugat că, efectiv, doar opt zile de lucru au viceprimarii în Primăria Botoşani, din care una este cea în care nu au venit la şedinţa Consiliului Local. (S.B.)

 

CITEŞTE ŞI:

Hâța-bâța în Primărie: Viceprimarii merg pe-a doua săptămână de stat degeaba