Primarul nu garantează că FC joacă acasă : Nu putem face ce vrea orice suporterVIDEO

 

Revenit din Germania, primarul Ovidiu Portariuc a participat vineri dimineaţă la conferinţa de presă organizată de PSD Botoşani. Cum era de aşteptat, acesta a fost asaltat de jurnalişti cu întrebări referitoare la FC Botoşani.
primarul Ovidiu Portariuc despre FC Botosani

Licitaţia pentru renovarea arenei este în curs

Timp de aproape zece minute edilul şef a dat explicaţii privind motivele pentru care până la această oră nu s-au demarat lucrările de reabilitare a Stadionului Municipal, fără de care echipa fanion a judeţului nu va putea evolua acasă în Liga I. Primarul a arătat că, fiind vorba de o achiziţie publică, trebuie respectate anumite etape prevăzute de lege, care se întind pe diferite perioade de timp, peste care nu se pot trece. Potrivit edilului şef, nu se poate invoca urgenţa pentru o achiziţie directă şi de aceea s-a lansat o licitaţie, care a fost avizată de ANRMAP şi a ajuns în SEAP. De acum se aşteaptă ofertele, Ovidiu Portariuc estimând la 20 de zile perioada până la atribuire.
„Am aflat în urmă cu două zile că este validată documentaţia şi este publicată în SEAP. Din acest moment orice firmă se poate înscrie la licitaţie. În momentul în care avem firma câştigătoare a licitaţiei se semnează contractul şi sper să fie un constructor din Botoşani, să fie un constructor puternic, serios, care să aibă capacitatea ca în maxim o lună de zile să termine această lucrare”, a afirmat Ovidiu Portariuc, care şi-a exprimat speranţa că nu vor exista contestaţii. 

"Nu putem forţa termenele mai mult decât ne permite legea"

Acesta a dat asigurări că a făcut tot ce a depins de Primăria Botoşani pentru accelerarea atribuirii investiţiei la arenă. „Noi nu putem forţa termenele mai mult decât ne permite legea pentru că, nu uitaţi, există şi cealaltă parte prin care orice achiziţie publică este extrem, extrem de atent monitorizată de către toate instituţiile, mai ales în asemenea cazuri, când sunt sume foarte mari și nimeni nu-şi permite să încalce aceste termne. Dar eu vă asigur că - şi puteţi urmări pe traseul documentelor - nu s-a pierdut nici măcar o zi. Din contră, s-a câştigat timp prin presiunile pe care le-am făcut pentru a urgentaa această lucrare, pentru că este şi pentru noi un obiectiv şi o ambițiesă fim în Liga I”, a declarat Ovidiu Portariuc.

Nici o garanţie că jucăm pe Stadionul Municipal

Primarul a susţinut că dovada ataşamentului faţă de club este aceea că s-ar fi alocat cea mai mare sumă din istorie, însă a fost contrazis de jurnaliştii, care i-au spus că strict pentru club s-au dat numai 800.000 de lei, de fapt cea mai mică din ultimii cinci ani şi că, adunată la cele 300.000 de lei pentru stadion, abia face cât primea echipa când evolua în Liga II. Primarul a evitat să își ia angajamentul că FC Botoșani va debuta pe propriul teren în Liga I: „Eu v-am garantat că tot ceea ce am ţinut de noi am făcut în limita legii. Acum nu putem face ce-şi doreşte fiecare suporter”.
CITEȘTE ȘI:
 Portariuc : Vă salut din Germania! Hai Botoşani! Nici o promisiune cu stadionul



CITEȘTE ȘI:
 Ghiorghiţă aruncă bombiţa cu FC Botoşani : De fapt locul nostru se vinde Iaşului