Primarul nou ales, cea mai tristă veste după alegeri: Vara asta n-o să facem baie la Cornișa

Noul edil șef al municipiului Botoșani și-a făcut publice în noaptea de duminică spre luni primele gânduri referitoare la administrarea urbei. Unul dintre acestea vizează Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa.

 

Cătălin Flutur a explicat că, din informațiile pe care le are, investiția este departe de a fi finalizată și că în nici un caz uriașul complex nu va fi deschis în actualul sezon estival.
”În primul rând nu are curent”, a afirmat Cătălin Flutur.
Acesta a adăugat că din primele zile de mandat se va interesa de datele tehnice și financiare ale investiției pentru a afla stadiul exact în care s-a ajuns.


”Abia aștept să văd ce s-a întâmplat cu proiectul până acum pentru că nu am foarte multe elemente, iar cele care le am sunt contradictorii, dar în nici un caz, din ceea ce știu eu, nu mai avem cum să beneficiem de fondurile europene, sunt pierdute, asta e cert pentru noi. Din câte știu, vara asta n-o să facem baie la Cornișa”,


Cătălin Flutur, primar reales al municipiului Botoșani.


Ultima dată stabilită pentru finalizarea investiției era 30 iunie. (S.B.)