Primarul la Inter: Stadion de 50 milioane E cu parcare subterană – AFLĂ alte proiecte

 

Primarul Ovidiu Portariuc pare decis să împartă arena pe care evoluează echipa fanion a județului cu sucevenii. Nu Stadionul Municipal Botoșani, ci o super arenă care ar dori să se construiască undeva pe drumul dintre Botoșani și Suceava.
stadion botosani suceava

Arenă pe din două cu sucevenii

A dezvăluit acest lucru în cadrul prezentării făcută luni după-amiază în capitală, la Hotel Intercontinental, unde a făcut publică strategia de dezvoltare a Arealului Urban Botoşani – Suceava.
Printre altele, edilul şef a pus accent pe construcţia unei arene sportive care să deservească cele două judeţe. Stadionul multifuncţional ar urma să fie ridicat la jumătatea distanţei dintre cele două municipii şi să aibă minim 30.000 de locuri. Ovidiu Portariuc îşi doreşte un complexul care să cuprindă şi spaţii comerciale, săli de conferinţe, dar şi o parcare subterană, de mari dimensiuni. Valoarea acestei investiţii ar urma să se ridice undeva la 50 de milioane de euro.

Şcoli cu instalaţii de producere a energiei din surse regenerabile

De asemenea, primarul de Botoşani îşi doreşte ca din următorul exerciţiu financiar european să aibă posibilitatea atragerii de fonduri comunitare pentru anveloparea termică a unor clădiri în care funcţionează instituţii de învăţământ preuniversitar din cadrul Arealului Botoşani Suceava. Acestea ar urma să fie dotate cu instalaţii de producere a energiei electrice şi termice din surse regenerabile, materiale didactice moderne, amenajarea sălilor de gimnastică şi a unor terenuri de sport multifuncţionale. Valoarea acestui proiect s-ar ridica undeva la 10 milioane de euro. Sursa de finanţare ar urma să fie Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.

O treime din apartamente anvelopate termic

Nu în ultimul rând, primarul năzuieşte să anvelopeze termic 10.000 de apartamente din municipiu şi asta în condiţiile în care pentru actualul proiect aflat în derulare încă nu a fost absorbit nici un leu din fondurile europene puse la dispoziţie prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Nou proiect ar urma să aibă o valoare de 30 de milioane de euro, cu finanţare parte de la POR, parte de la proprietarii apartamentelor. (G.E.)
CITEŞTE ŞI:
 Portariuc luat la întrebări de un bancher, cu arealul: Vreun proiect finalizat?
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Nocturnă de 800.000 de euro pentru Stadionul Municipal