Primarul îşi serbează ziua în capitală

 

Edilul șef împlinește luni 49 de ani. Spre deosebire de zilele precedente de 16 ianuarie, când era asaltat de oaspeţi în cabinetul de la instituţie, de această dată cei care au vrut să îl felicite nu au avut decât varianta telefonică. Şi aceasta pentru că primarul a părăsit municipiul încă de duminică la amiază.

Alături de ceilalţi lideri de organizaţii PDL din ţară el a fost convocat la Bucureşti pentru a găsi o soluţie la situaţia conflictuală din ţară. Confom dcnews.ro, în încercarea disperată de a ieși cât mai bine din conflictul declanșat de către Traian Băsescu, potrivit unor surse din PDL, liderii democrat-liberalilor vor încerca să-l convingă pe Emil Boc să demisioneze din fruntea guvernului.  În aceste condiții, Băsescu împușcă doi iepuri: scapă de Boc și va arunca vina dezastrului pe incompetența cabinetului, fapt ce va duce și la remanierea Guvernului, care a fost cerută de foarte mulți lideri ai PDL. De altfel, se pare că duminică la ora 18:00 Cătălin Flutur împreună cu omologii democrat-liberali din ţară s-au întâlnit cu preşedintele României la Palatul Cotroceni. Actualul primar s-a născut la Vârfu Câmpului, a fost consilier local în legislatura 1996 – 2000 şi primar din 2004, fiind singurul edil şef de după revoluţie care a reuşit să îşi dubleze mandatul. A fost preşedintele organizaţiei de tineret a PD, apoi lider la seniori, pentru ca după înfiinţarea PDL să preia conducerea filialei judeţene. (S.B.)