Primarul eliberat din arest NU are voie să părăsească țara și să vorbească cu numeroase persoane

Aprobarea solicitării de înlocuire a arestului preventiv vine și cu o serie de obligații pentru primarul Eugen Nechita.

 

El a fost plasat în control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de astăzi și până spre finele lunii martie.

În această perioadă, printre altele, nu are voie să depăşească limită teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura.

 

De asemenea, primarul de la Drăgușeni nu are voie să se apropie şi să comunice, direct sau indirect, pe nicio cale cu ceilalţi suspecți, inculpați sau cercetați din cauză: Doina Caba, Coca Crîșmaru, Mirela Focșa, Gabriel Oprișanu, Sînzîiana Hilote, Silvian Tatarcan, Viorel Bălan, Claudia Malancea, Cornelia Anca Sărban, Laura Calinciuc, Claudiu Listari, Daniel Dascălu, Oana Elenitta Adomnoae, Marinela Preda, Monica Constantinescu, Mihaela Hîțu, George Marian Vîrlan, Maria Loredana Dominte, Dinu Caba.

 

Dar nici cu persoanele care au calitatea de martor în dosar.

 

„În temeiul art. 215 al. 3 şi 7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin sau în caz de săvârşire, cu intenţie, a unei noi infracţiuni pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege”,

Sentință Curtea de Apel Suceava

 

Primarul de la Drăgușeni va fi verificat periodic dacă respectă măsurile impuse de judecători, în caz contrar riscând să se întoarcă în arestul preventiv.