Primarul, discurs cu huiduieli la Festivalul Verii – VIDEO

 

Primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc a ţinut un scurt discurs la încheierea spectacolelor cuprinse în Festivalul Verii Summer Fest 2012. Edilul a urcat pe scenă în timpul concertului susţinut de Bogdan Ota pentru a se adresa mulţimii şi pentru a mulţumi botoşănenilor care au fost prezenţi la evenimentul care a durat patru zile.

La momentul în care a urcat pe scenă, o serie de huiduieli răzleţe s-au auzit din rândul celor adunaţi în zonă însă, edilul şef şi-a ţinut discursul prin care s-a arătat mulţumit de prezenţa numeroasă din rândul cetăţenilor la Festivalul Verii din acest an. „În primul rând vreau să le mulţumesc tuturor botoşănenilor, cei care în cele patru zile de festival aţi fost prezenţi aici, în toate aceste zile unul din doi botoşăneni, aproximativ jumătate din populaţia municipiului a fost la acest festival. Pentru noi este un mesaj prin care ne transmiteţi, ne arătaţi că v-a plăcut acest festival. Am avut patru zile în care am încercat să promovăm în primul rând talentele locale, s-a văzut că există valoare, există talent în Botoşani şi poate cel mai bun exemplu, îl aveţi aici în faţa dv. pe Bogdan Ota”, a spus primarul Ovidiu Portariuc. Edilul şef a venit în spatele scenei duminică seară însoţit de viceprimarul Cosmin Andrei după ce, în precedentele seri el a urmărit concertele de la o terasă situată în apropierea scenei.
Citeşte:
 Concert exploziv cu Guess Who, mii de oameni în delir – GALERIE FOTO&VIDEO

Citeşte şi:
FOTO&VIDEO-Surpriză la Summer Fest: Bogdan Ota a încheiat seria spectacolelor