Primarul din Havârna : De vorbe și amânări, de opt ani de zile suntem cam sătui

Cel ales de oameni să-i reprezinte timp de patru ani de zile, primarul comunei Havârna, se află printre protestatarii acțiunii de sâmbătă.

 

Sergiu Saviuc susține că s-a alăturat acestei inițiative în calitate de simplu om și nu de politician. 

”Am venit în calitate de cetățean, nu de primar. Tot ce este aici nu are caracter politic. Nu mergem pe politică, noi tragem un semnal de alarmă asupra calității drumului. Drumul a devenit impracticabil, din toate punctele de vedere. Avem promisiuni, ieri am avut o întâlnire la Darabani, cu dl. Birta, cu dl. director de la DJDP, ne-au promis că au trecut drumul pe lista de priorități, toamna asta se rezolvă dar, de vorbe și amânări de opt ani de zile suntem cam sătui”
Sergiu Saviuc, primarul comunei Havârna

De asemenea, primarul a mai spus că, în cazul în care șefii de la Consiliul Județean nu vor rezolva problema aceasta se va ajunge probabil ca acest protest să se mute în fața Palatului Administrativ de la Botoșani. 

”În afară de a sesiza și mobilizarea lumii, cetățeanul spune în felul următor, dacă nu se rezolvă în două luni noi ajungem să pichetăm CJ 
Sergiu Saviuc, primarul comunei Havârna

În aproximativ un sfert de oră coloana de mașini se va pune în mișcare și va porni spre Dorohoi pentru a se întâlni cu alte mașini. (G.E., S.B.)