Primarul de Suceava se ia de Parcul Cornișa: Felicitări pentru asta, dar noi... 

Dat fiind fapul că Parcul de Agrement Cornișa a fost lăudat atât de ieșeni, cât și de vecinii suceveni, primarul Ion Lungu, a făcut o serie de declarații cu privire la acest aspect, în cadrul unui eveniment.

 

Potrivit reporterilor de la Monitorul de Suceava, la un eveniment în care au fost premierate „cuplurile de aur”, Ion Lungu a făcut o dare de seamă a activităţii sale ca primar al Sucevei, în care a venit cu argumente concrete pentru „dezamorsarea bombei electorale” a deputatului Alexandru Băişanu privind desfiinţarea sistemului centralizat de termoficare, dar i-a ironizat şi pe reprezentanţii PSD, vorbind de „aruncarea banilor pe fereastră”, în spectacole cu artişti „expiraţi şi împiedicaţi”, în locul susţinerii unor proiecte concrete, cu beneficii pe termen lung.


„Am tot văzut zilele acestea comparaţii cu ceea ce s-a făcut la Botoşani, unde se va deschide un centru de agrement. Felicitări pentru asta, dar noi, pe acea axă de finanţare pe care au făcut ei zona de agrement, am reabilitat Cetatea de Scaun a Sucevei. Eu zic că am procedat bine, pentru că am reuşit să salvăm Cetatea de la distrugere, pentru că pe versantul de nord-est se prăbuşea. Mai mult, am început şi noi amenajarea unei zone de agrement, în spatele Uzinei electrice, la iazuri, unde ni s-au dat 4 hectare de la Guvern. Acolo vom amenaja un minidebarcader cu hidrobiciclete, terase, terenuri de sport, un foişor pentru activităţi culturale”, a spus Lungu, adresându-se celor 22 de „cupluri de aur” şi familiilor acestora, prezente în sala de şedinţe a Consiliului Local.


Referindu-se la utilizarea resurselor bugetare ale municipalităţii şi la criticile primite referitoare la finanţările anuale către biserici, Lungu a făcut o referire ironică la realizările cu care se mândresc alţi reprezentanţi ai administraţiei din judeţul Suceava.