Primarul – criză de nervi la întîlnirea cu asociaţiile - VIDEO

 

La cîteva minute după începerea şedinţei privitoare la facturarea căldurii a sosit şi primarul. Acestuia i s-a înmînat un memoriu al Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari (FAP), moment în care Cătălin Flutur a vrut să părăsească sala de şedinţe.

Enervat de şefii asociaţiilor

El s-a enervat pentru că materialul respectiv nu i s-a înmînat cu o zi, două înainte de şedinţă, lucru susţinut şi de viceprimarul Florin Ghiorghiţă, pentru a putea fi studiat. În consecinţă, edilul şef le-a spus celor prezenţi că trebuie întîi să analizeze documentul şi va prezenta un punct de vedere în altă zi. Lucru ilar însă, preşedintele FAP Petrică Butnaru i-a cerut să îi dea hîrtia înapoi pentru că are doar un singur exemplar. „Cum, voi nu aţi făcut nici copii?” a întrebat primarul. El a continuat pe un ton foarte ridicat: „o luăm de la capăt şi în fiecare lună şi nu e normal ca noi să fim în plin sezon şi noi să nu avem, contractele semnate (cele privind furnizarea căldurii între asociaţii şi SC Modern Calor SA)”.

Lider de sindicat luat la rost

Şefii de asociaţii au făcut un apel către primar să nu părăsească şedinţa. „Dacă o să vă calmaţi, noi mizăm foarte mult pe prezenţa voastră”, i-a spus Ilie Rodanciuc, de la asociaţia 7. Primarul a acceptat într-un final să rămînă la şedinţă, subliniind că el nu este decît un mediator între asociaţii, Modern Calor şi firmele care montează repartitoare şi că nu este treaba lui să stabilească modul de facturare şi că, de fapt, se doreşte negocierea legii, ceea ce nu se poate. Cătălin Flutur l-a luat la rost şi pe preşedintele Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate. „Dvs. în ce calitate vă aflaţi aici?” l-a întrebat primarul pe Mircea Comăneci, care i-a răspuns că reprezintă o asociaţie de proprietari. Pe parcurs edilul şef s-a mai liniştit şi a prezidat şedinţa.