Primarul, contraatac la Iliuţă cu uliţă prăfuită, aroganţă, atitudine superioară

 

Aflat în drum spre Bucureşti, unde va participa la o ceremonie la Palatul Elisabeta în cinstea Zilei Regalităţii, Ovidiu Portariuc a postat pe Facebook o replică la adresa viceprimarului PNL, incitat fiind de o afirmaţie a lui Viorel Iliuţă: „nu m-am născut în praful de pe uliţa domnului Portariuc”. 
Ovidiu Portariuc ulita Viorel Iliuta

Edilul şef se declară total neinteresat de locul în care s-a născut viceprimarul PNL. „Vorba unui prieten: «nu toti ne-am nascut cu pian in casa», din pacate sau din fericire, si aici ar fi mult de discutat! Ce ma pune pe ganduri e aceasta atitudine superioara, aroganta fata de cei care poate chiar s-au nascut pe o ulita, undeva, candva! Schimba cu ceva calitatea umana a unui individ locul nasterii, pozitia sociala?” întreabă Ovidiu Portariuc.
Acesta arată că a cunoscut oameni deosebiţi crescuţi în sărăcie şi care prin efort, muncă, educaţie şi-au depăşit condiţia socială.
„Pentru mine valoreaza infinit mai mult decat cei care au primit totul de la viata si nu stiu ce sa faca cu acest dar, poate ne amintim si de pilda talantului daca tot suntem in perioada Pastelui”, afirmă Ovidiu Portariuc.
Acesta va lua parte de la ora 17:00 la Ziua Regalităţii ,unde va merge şi viceprimarul Viorel Iliuţă, despre care spune că el l-ar fi invitat.
„Sunt sigur ca Regele Mihai nu ne va intreba la intrare unde ne-am nascut...”
se arată în finalul postării de pe Facebook. Potrivit HotNews, Regele Mihai nu va participa însă la recepţia de la Palatul Elisabeta din pricina stării de sănătate a soţiei sale.
CITEŞTE ŞI:
 Iliuţă atac dur la primar: Nu mai sunt dispus să înghit orice mizerie