Primarul chemat de botoşăneni „printre blocuri”: GALERIE FOTO&VIDEO

 

Primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur şi-a lăsat pentru câteva ore activitatea de birou şi a făcut o vizită în teren, în zonele din municipiu unde sunt efectuate lucrări de reabilitare. Asta şi în urma unor solicitări venite din partea botoşănenilor nemulţumiţi de starea de degradare a aleilor din cartiere.

Însoţit de patronul de la Conrec, Mihai Vrăjitoru, viceprimarul Florin Ghiorghiţă, directorul Direcţiei de Servicii Edilitare, Nicolae Semenescu dar şi Eugen Ţurcanu, şeful Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement, edilul şef a evaluat situaţia la faţa locului dând indicaţii unde să se intervină.



La vederea primarului, botoşănenii au ieşit din case pentru a-şi spune ofurile, fiecare solicitându-i propria doleanţă: o rampă la intrarea unui bloc pentru persoane cu dizabilităţi, parcări, bănci în fala blocului sau reparaţii în zona aleilor de prin cartiere.





Prima oprire a fost pe strada Vârnav din municipiu unde sunt în derulare o serie de lucrări de reabilitare atât la partea carosabilă cât şi în zonele apropiate pentru reparaţii la alei, înfiinţări de locuri de parcare sau marcaje. „Vârnav am început-o anul trecut, s-au terminat lucrările pe termie, după ce au terminat cei de la Modern Calor am început lucrările încă din toamnă şi iată că în sfârşit reuşim să ajungem şi la partea de asfalt şi marcaje. Partea cealaltă de Octav Onicescu am intrat în cartiere cu supralărgiri de alei, cu înfiinţări parcări, locuri de întoarcere, curăţare de vegetaţie, încercăm să facem în aşa fel încât toată lumea să fie mulţumită cu toate că e greu să îi mulţumeşti pe toţi”, a declarat viceprimarul Florin Ghiorghiţă.



Primarul a vorbit cu oamenii care l-au abordat şi le-a promis acestora că în cel mai scurt timp în zonă vor fi finalizate lucrările de reabilitare. „Astfel de vizite le facem destul de des, de obicei sunt cei de la Servicii Edilitare care fac lucrul acesta, astăzi am avut o solicitare expresă de la nişte cetăţeni din zonă, am venit să văd, este un lucru relativ simplu care se va rezolva săptămâna asta”, a declarat primarul Cătălin Flutur.