Primarul are şi o dezamăgire politică de ziua lui – AFLĂ care e

 

Mai relaxat dată fiind ziua specială de astăzi, 11 iulie 2013 când a împlinit vârsta de 36 de ani, primarul Ovidiu Portariuc şi-a dezvăluit o serie de sentimentele care l-au încercat în ultimul an de când a preluat frâiele municipalităţii făcând o incursiune atât spre linia realizărilor cât şi a dezamăgirilor.

În cazul celei de-a doua categorii, Ovidiu Portariuc s-a arătat deziluzionat de relaţii politice din cadrul alianţei social democrate evitând însă să facă nominalizări. „Cea mai mare dezamăgire este relaţia cu partenerii de alianţă care cred că ar fi putut fi mult mai bună, nu vreau să spun mai mult pentru că mi-am propus astăzi să nu dau nici un fel de răspuns la atacuri politice nici să nu abordez teme politice, dar asta este una din marile dezamăgiri”, a spus primarul.
În cazul realizărilor, Ovidiu Portariuc s-a arătat satisfăcut de faptul că în sfârşit au fost demarate lucrările la parcul de agrement Cornişa şi bucuros în acelaşi timp de promovarea echipei FC Botoşani în primul eşalon fotbalistic. De asemenea, primarul a pus accent şi pe două transferuri de terenuri care ar urma să intre în patrimoniul Primăriei. „Cred la realizări avem transferul terenului de la armată chiar dacă mai sunt câţiva paşi de îndeplinit important este că am primit acel accept, un alt teren respectiv cel pentru extinderea cimitirului Eternitatea pentru că era una din marile presiuni, nu ştiu dacă a fost cunoscut public dar Botoşani mai avea câteva luni de zile şi era într-o situaţie limită, deci mai aveam maximum şase luni de zile. Acum deja avem un orizont de 15, 20 de ani din acest punct de vedere”, a mai spus primarul. Transferuri care au însemnat în opinia edilului şef numeroase drumuri pe la ministerele din capitală, documentaţie sau servicii juridice implicate în aceste operaţiuni. O altă realizare în opinia primarului ar fi demararea programului de anvelopare termică a unor blocuri din municipiul Botoşani.
În altă ordine de idei, primarul a declarat că nu a fost sunat de preşedintele CJ, Florin Ţurcanu pentru a fi felicitat, a primit însă un telefon de la Gheorghe Sorescu.
CITEŞTE:
 Tort unicat primit de Portariuc de la funcţionari şi consilieri - FOTOGALERIE