Primarul a împărțit locuințe la marginea orașului! Periplu cu deputați și viceprimar prin noile apartamente: Aș sări în sus de bucurie VIDEO & FOTO

În 2012 când USL zguduia politica românească, fostul primar de la Constanța, Radu Mazăre împreună cu Ovidiu Portariuc turnau simbolic primul cancioc de mortar pentru un ansamblu de locuințe pentru tineri. Se întâmpla în luna mai.

 

Nouă ani mai târziu, ideea care a pornit din mandatul lui Ovidiu Portariuc și continuată de fostul primar Cătălin Flutur a fost finalizată parțial de actualul edil șef, Cosmin Andrei.

 

Locuințele despre care s-a făcut vorbire în 2012 au fost realizate prin Agenția Națională de Locuințe (ANL) pe un teren obținut de Primărie de la Ministerul Apărării Naționale (MApN). S-au ridicat patru imobile și oferite spre folosință 80 de spații locative, 40 municipalității, restul militarilor.

 

Primarul Cosmin Andrei s-a deplasat astăzi pe Șoseaua Iașului împreună cu viceprimarul Bogdan Buhăianu și deputații colegi de partid, Alexandra Huțu și Marius Budăi. A oferit 40 de repartiții pentru tot atâtea familii din Botoșani.

 

 

În unele cazuri, depunerea dosarului pentru o locuință ANL a fost mai veche decât momentul în care s-a gândit această investiție. O botoșăneancă, spre exemplu, care a așteptat o locuință de la stat mai bine de 10 ani, a recunoscut că aproape că-și pierduse speranța că va ajunge ziua în care să primească efectiv cheia unui apartament.

 

„Este o bucurie maximă, efectiv nu mă așteptam, și cu asta am terminat. Sunt maxim de emoționată. Cred că în 2006 am depus dosarul, sunt destui ani. Am născut un copil, ulterior celălalt copil. Am locuit cu soacra mea, a fost destul de greu, într-un apartament cu două camere, trebuia să ne descurcăm cumva. Promit că voi avea grijă de el, apartamentul este mare, frumos, neașteptat de mare, foarte frumos. Pot să sar în sus de bucurie, am probleme la un picior dar aș sări în sus de bucurie”,

Chiriașă ANL

 

Mazăre & Portariuc, cancioc la proiect de bloc, cu pupături şi gagici – VIDEO & FOTO

 

Primarul a vizitat fiecare locuință în parte, a socializat cu adulții și copiii, a vizitat încăperile. La final a arătat că investiția va continua cu alte două blocuri dar și alte obiective pentru ca acest cartier să capete imaginea unuia modern cu alei pietonale, sistematizare cu iluminat public, magazine, grădiniță sau biserică.

 

„Un moment fericit pentru botoșănenii care, așa cum ați auzit și dvs., și-au pierdut speranța că vor mai primi un apartament din partea statului. Proiectul acesta a început în 2012 când aproximativ aici, simbolic, am pus prima o cărămidă a ideii de a construi locuințe pentru tineri, într-una din puținele zone pe care le avea municipiul Botoșani pentru dezvoltare. Iată că astăzi s-a concretizat ideea noastră și am participat la acest moment fericit”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

 

De asemenea, a amintit și de spațiile locuite ce au revenit Armatei, conform protocolului semnat la obținerea terenului și a subliniat că aceste repartiții ajung până la urmă tot la tineri din Botoșani.

 

„Este important de specificat faptul că aceste apartamente vor fi predate tot unor botoșăneni ,dar care lucrează în cadrul MApN și rezolvăm o problemă de locuit pe care municipiul Botoșani o are astăzi, prin intermediul MApN. Avem acum aproximativ 600 de cereri la Primăria Botoșani pentru locuințe ANL și de aici poate neîncrederea botoșănenilor că pot primi o locuință din partea statului unde să stea cu chirie pentru început, apoi să o cumpere”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

Fostul ministru Marius Budăi a avut un scurt moment de nostalgie pe care l-a și recunoscut, având în vedere că și el însuși s-a aflat în postura în care a primit o locuință ANL la care ulterior a renunțat.

 

 

„Înțeleg prin ce trec, am trecut și eu la un moment dat prin această emoție, le doresc o viață lungă aici și frumoasă și putem face fără patimă politică, un apel către toate forțele politice de la Botoșani să ne unim forțele, indiferent de cine este la un moment dat la guvernare sau cine este în opoziție și să continuăm astfel de proiecte, dar cu un timp mult mai scurt de rezolvare”,

Marius Budăi, deputat PSD Botoșani

 

Revenind la repartiții, noii chiriași urmează să se prezinte la SC Locativa SA, structura municipalității care a primit în administrare aceste locuințe, pentru perfectarea tuturor documentelor, iar ulterior pentru a încheia contracte cu furnizorii de utilități.

 

Demers care ar putea dura aproximativ o lună de zile, după care, locuințele să fie ocupate efectiv de botoșănenii care s-au regăsit printre cei 40 de fericiți locatari din noile imobile.

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store