Primarii rurali le-au tras-o deputaţilor, Pitorac şi Chelariu sunt prim-vicepreşedinţi

 

Alianţa primarilor din PDL, despre care v-am informat în cursul săptămânii, a funcţionat. Dumitru Chelariu (foto) de la Pomârla şi Constantin Pitorac de la Flămânzi au câştigat disputa cu deputaţii Cătălin Buhăianu şi Stelică Strugaru pentru cele două posturi de prim-vicepreşedinte. Primarii au avut 300, respectiv 287 de voturi fiecare, iar parlamentarii câte 281 şi 172. Pentru secretar general, fiind unic candidat, Cristian Achiţei a adunat 492 de voturi. În acest fel, în PDL Botoşani, se petrece practic un transfer de putere din mâinile parlamentarilor în cele ale aleşilor locali. Conform statutului, Buhăianu şi Strugaru vor fi totuşi vicepreşedinţi. "S-a făcut dreptate. Intervine în sfârşit o stare de normalitate şi în partidul ăsta", a declarat Vasile Capotă, primar de Mitoc şi preşedintele judeţean al Asociaţiei Comunelor, după aflarea rezultatelor.