Primarii din județ nu mai au bani de salarii : Nici o primărie să nu rămână cu angajați neplătiți

Vistieriile administrațiile publice locale din județul Botoșani sunt pe cale să se golească începând cu lunile de toamnă ale anului în curs.

 

Senatorul PSD a declarat că a avut mai multe discuții cu primari din județ, majoritatea plângându-se de faptul că pe final de an, rămân descoperiți la capitolul salarii dar și la plata unor prestații sociale.
”Toate aceste probleme au fost discutat la Guvern cu reprezentanții Ministerului de Finanțe și cu dl. vicepremier Dragnea și suntem în măsură să comunicăm că la rectificarea de buget din luna septembrie, pozitivă, toate solicitările din teritoriu vor fi analizate și aceste primării vor primi sumele aferente astfel încât nici o primărie să nu rămână cu angajați neplătiți”, a declarat Doina Federovici, senator PSD.
Județul Botoșani a primit la rectificarea de buget de la finele anului trecut, potrivit parlamentarului, o sumă de 50,4 miliarde de lei vechi pentru asigurarea plăților pentru însoțitorii persoanelor cu dizabilități.
Senatorul a făcut un apel public către Direcția de Finanțe de la Botoșani să centralizeze situația cu necesarul financiar cât mai repede pentru a fi transmisă către forurile centrale. (G.E.)
CITEȘTE:
 Senator PSD, cu argumente : Județul a fost blocat exclusiv din vina președintelui CJ