Primăria se oferă să repare găurile din asfalt făcute de Nova Apaserv

Pe data de 19 ianuarie Botoșăneanul scria că în municipiu sunt numeroase intervenții la rețeaua de apă și canalizare nerezolvate de luni de zile: Val de avarii la rețeaua de apă: 11 dintre ele sunt cel puțin de două luni – LISTA.

 

Iar motivul ar fi că societatea Nova Apaserv intervine foarte greu pe partea de refacere a carosabilului după rezolvarea unei avarii.

 

„Urmare a nemulțumirilor cetățenilor și a ritmului în care se face refacerea carosabilului acolo unde a intervenit Nova Apaserv, am decis să convocăm o ședință astfel încât împreună cu societatea să găsim cele mai bune soluții pentru a rezolva carosabilul într-un timp rezonabil”,

Cosmin Andrei, primar

 

Edilul șef a oferit exemplul unor avarii ale companiei de apă la care, carosabilul nu a fost adus la starea inițială nici după jumătate de an.

 

„Cetățenii nu înțeleg că reabilitarea trebuie să o facă Nova Apaserv chiar dacă acolo unde sunt intervenții în carosabil sunt panouri pe care scrie Nova Apaserv, tot la Primărie sună și ne întreabă de ce nu asfaltăm înapoi strada. Corect este ca, cei de la Nova Apaserv să pună asfalt într-un timp rezonabil, pentru ca acest disconfort să fie cât mai mic”,

Cosmin Andrei, primar

 

 

Iar acest lucru nu se întâmplă, spune mai departe primarul.

 

Soluția găsită de Primărie dar care nu se știe dacă va fi agreată și de compania Consiliului Județean ar fi ca municipalitatea să repare aceste găuri de pe străzile orașului iar costurile să fie scăzute din factura remisă pentru plata apei pluviale.

 

„Să modificăm regulamentul astfel încât să asfaltăm noi în locul dlor, să ne compensăm cu sumele pe care le datorăm pentru apa meteorică. Am nevoie de un aviz din partea juriștilor și de un accept din partea companiei. Dar consider că cadă perfectăm acest protocol rezolvăm această problemă a disconfortului cauzată probabil de problemele financiare pe care le are compania”,

Cosmin Andrei, primar

 

În acest fel se poate interveni pentru readucerea carosabiului la starea inițială în aproximativ 48 de ore.

 

În cazul în care compania nu este de acord să oficializeze acest protocol, Primăria va solicita ca intervențiile de pe străzi să fie rezolvate în ritm mai rapid.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store